Capitolul al doilea



Dumnezeu în întâmpinarea omului

50. Prin raţiunea naturală, omul îl poate cunoaşte pe Dumnezeu cu certitudine pornind de la lucrările lui. Dar există un alt ordin de cunoaştere, la care omul nu se poate ridica prin propriile forţe, şi anume acela al Revelaţiei divine1. Printr-o hotărâre total liberă, Dumnezeu se revelează şi se dăruieşte omului. O face revelându-şi misterul, planul său binevoitor, făcut din veşnicie, în Cristos, în favoarea tuturor oamenilor. El îşi revelează pe deplin planul trimiţându-l pe fiul său preaiubit, Domnul nostru Isus Cristos, şi pe Duhul Sfânt.


Articolul 1
Revelaţia lui Dumnezeu


I. Dumnezeu revelează planul bunăvoinţei sale

51. "I-a plăcut lui Dumnezeu, în bunătatea şi înţelepciunea sa, să se dezvăluie şi să facă cunoscut misterul voinţei sale: prin Cristos, Cuvântul făcut trup, oamenii pot ajunge la Tatăl în Duhul Sfânt şi se fac părtaşi la firea dumnezeiască2".

52. Dumnezeu, care "locuieşte în lumina cea neapropiată" (1 Tim 6, 16) vrea să-şi împărtăşească propria viaţă divină oamenilor creaţi de El în mod liber, pentru a face din ei fii adoptivi, în Fiul său unic3. Revelându-se pe sine, Dumnezeu vrea să-i facă pe oameni în stare să-i răspundă, să-l cunoască şi să-l iubească, mult peste tot ceea ce ar fi ei în stare prin propiile puteri.

53. Planul divin al Revelaţiei se realizează "prin fapte şi cuvinte legate strâns între ele şi care se luminează reciproc4". El comportă o "pedagogie divină" specială: Dumnezeu se comunică treptat omului, îl pregăteşte în etape să primească Revelaţia supranaturală pe care o face despre sine însuşi şi care culminează în Persoana şi misiunea Cuvântului Întrupat, Isus Cristos.

Sfântul Irineu e Lyon vorbeşte în repetate rânduri despre această pedagogie divină prin imaginea obişnuirii reciproce între Dumnezeu şi om: "Cuvântul lui Dumnezeu a locuit în om şi s-a făcut Fiul omului pentru a-l obişnui pe om să-l atingă pe Dumnezeu şi pentru a-l obişnui pe Dumnezeu să locuiască în om după buna plăcere a Tatălui5."

II. Etapele revelaţiei

De la începutul începutului, Dumnezeu se face cunoscut

54. "Dumnezeu, care creează şi ţine toate prin Cuvântul său, oferă oamenilor, în lumea creată, o mărturie permanentă despre sine. Pe lângă aceasta, voind să deschidă calea mântuirii de sus, s-a descoperit pe sine însuşi încă de la început protopărinţilor noştri6". I-a chemat la o comuniune intimă cu El, înveşmântându-i în splendoare de har şi de dreptate.

55. Această Revelaţie n-a fost întreruptă de păcatul primilor noştri părinţi. Într-adevăr, Dumnezeu "după căderea lor, făgăduinduâle răscumpărarea, i-a ridicat din nou în speranţa mântuirii şi a purtat neîntrerupt de grijă neamului omenesc, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora care caută mântuirea, fiind statornici în a face binele7".

Şi după ce omul, prin neascultare, a pierdut prietenia ta, Tu nu l-ai lăsat sub stăpânirea morţii. (...) Tu ai oferit de multe ori oamenilor legământul tău8.


Legământul lui Noe

56. După ce unitatea neamului omenesc a fost fărâmiţată prin păcat, Dumnezeu caută în primul rând să mântuiască omenirea trecând prin fiecare din părţile ei. Legământul cu Noe după potop9 exprimă principiul iconomiei divine faţă de "neamuri", adică faţă de oamenii grupaţi "după ţările lor, fiecare după limba sa, şi după seminţiile lor" (Gen 10, 5)10.

57. Această ordine în acelaşi timp cosmică, socială şi religioasă a pluralităţii neamurilor11, aşezată de Providenţa divină sub paza îngerilor12, este destinată să limiteze orgoliul unei omeniri decăzute, care, solidară în nelegiuire13, ar vrea să-şi construiască e însăşi unitatea în felul turnului Babel14. Dar, din cauza păcatului15, politeismul şi idolatria poporului şi conducătorului ameninţă neîncetat cu o pervertire păgână această economie provizorie.

58. Legământul cu Noe este în vigoare cât ţine timpul neamurilor16, până la proclamarea universală a Evangheliei. Biblia venerează câteva figuri mari din aceste "neamuri", cum sunt "dreptul Abel", regele-preot Melchisedec17, prefigurarea lui Cristos18, sau drepţii "Noe, Daniel şi Iob" (Ez 14, 14). Astfel, Scriptura exprimă la ce înălţime de sfinţenie pot ajunge cei care trăiesc conform Legământului lui Neo, aşteptând ca "Cristos să adune laolaltă pe toţi fiii lui Dumnezeu care erau risipiţi" (In 11, 52).


Dumnezeu îl alege pe Abraham

59. Pentru a aduna omenirea risipită, Dumnezeu îl alege pe Abraham, chemându-l "afară din ţara lui, din neamul lui şi din casa lui" (Gen 12, 1), pentru a-l face Abraham, adică "părintele unei mulţimi de neamuri" (Gen 12, 3 LXX)19

60. Poporul născut din Abraham avea să fie depozitarul făgăduinţei făcute patriarhilor, poporul ales20, chemat să pregătească adunarea, într-o zi, a tuturor fiilor lui Dumnezeu în unitatea Bisericii21; el va fi rădăcina pe care se vor grefa păgânii deveniţi credincioşi22.

61. Patriarhul şi profeţii şi alte personaje ale Vechiului Testament au fost şi vor fi totdeauna veneraţi ca sfinţi în toate tradiţiile liturgice ale Bisericii.


Dumnezeu îşi formează un popor: Israel

62. După patriarhi, Dumnezeu l-a format pe Israel ca pe poporul său, izbăvindu-l din robia egipteană. A încheiat cu el legământul de la Sinai şi i-a dat, prin Moise, legea sa, pentru ca acesta să-l recunoască şi să-l slujească pe El, unicul Dumnezeu viu şi adevărat, Tată prevăzător şi judecător drept, şi să-l aştepte pe Mântuitorul făgăduit23.

63. Israel este poporul preoţesc al lui Dumnezeu24, cel care "poartă numele Domnului" (Dt 28, 10). Este poporul celor "cărora Dumnezeu le-a vorbit mai întâi25", poporul "fraţilor mai mari" în credinţa lui Abraham.

64. Prin profeţi, Dumnezeu îşi formează poporul în speranţa mântuirii, în aşteptarea unui Legământ nou şi veşnic, destinat tuturor oamenilor26 şi care va fi înscris în inimi27. Profeţii vestesc o răscumpărare radicală a Poporului lui Dumnezeu, purificarea de toate infidelităţile28, o mântuire care va cuprinde toate neamurile29. Mai ales cei săraci şi smeriţi ai Domnului30 vor fi purtătorii acestei speranţe. Femeile sfinte, ca Sara, Rebeca, Rahela, Miriam, Debora, Ana, Iudita şi Estera au păstrat vie speranţa mântuirii lui Israel. Figura cea mai pură este Maria31.


III. Cristos Isus - "Mijlocitorul şi Plinătatea întregii Revelaţii32"

Dumnezeu a spus totul în Cuvântul său.

65. "După ce, odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu a grăit părinţilor noştri prin proroci, în aceste timpuri din urmă ne-a vorbit nouă prin Fiul său" (Evr 1, 1-2). Cristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, este Cuvântul unic, desăvâşit şi definitiv al Tatălui. În El, Tatăl spune totul şi nu va mai exista alt cuvânt decât acesta. Sfântul Ioan al Crucii, după atâţia alţii, exprimă acest lucru în mod luminos comentând Evr 1, 1-2:

De vreme ce ni l-a dat pe Fiul, care este Cuvântul său, Dumnezeu nu mai are alt cuvânt să ne dea. El ne-a spus totul deodată în acest singur Cuvânt.(...); căci ceea ce spunea fragmentar profeţilor, a spus în întregime în Fiul său, dăruindu-ne acest Tot - pe Fiul său. Iată de ce acela care ar vrea acum să-l întrebe, sau ar dori o vedenie sau o revelaţie, nu numai că ar face o nebunie, dar l-ar jigni pe Dumnezeu, neîndreptându-şi ochii numai spre Cristos fără a căuta altceva sau ceva nou33.


Nu va mai fi altă Revelaţie

66. "Economia creştină a mântuirii, fiind legământ nou şi definitiv, nu va trece niciodată şi nu mai este de aşteptat nici o nouă revelaţie publică înainte de arătarea în glorie a Domnului nostru Isus Cristos34". Totuşi, chiar dacă Revelaţia s-a încheiat, ea nu a fost încă pe deplin explicitată; credinţei creştine îi va rămânea să-i descopere treptat întreaga adâncime de-a lungul veacurilor.

67. Pe parcursul istoriei au existat revelaţii zise "private", dintre care unele au fost recunoscute de autoritatea Bisericii. Ele nu fac parte, însă, din tezaurul credinţei. Rolul lor nu este de a "îmbunătăţi" sau de a "completa" Revelaţia definitivă a lui Cristos, ci de a-i ajuta pe oameni să o trăiască mai viu într-o anumită perioadă a istoriei. Călăuzit de Magisteriul Bisericii, simţul credinioşilor ştie să discearnă şi să primească ceea ce în aceste revelaţii constituie o chemare autentică a lui Cristos sau a sfinţilor lui adresată Bisericii. Credinţa creştină nu poate accepta "revelaţii" care pretind să depăşească sau să corecteze Revelaţia a cărei împlinire este Cristos. Este cazul anumitor religii necreştine, precum şi al anumitor secte recente care se bazează pe astfel de "revelaţii".

 

PE SCURT

68. Din iubire, Dumnezeu s-a revelat şi s-a dăruit omului. El aduce, astfel, un răspuns definitiv şi supraabundent la întrebările pe care omul şi le pune asupra sensului şi scopului vieţii sale.

69. Dumnezeu s-a revelat omului comunicându-i treptat misterul său prin fapte şi cuvinte.

70. Dincolo de mărturia pe care Dumnezeu o dă despre sine în lucrurile create, El s-a manifestat în persoană primilor noştri părinţi. Le-a vorbit şi, după cădere, le-a făgăduit mântuirea35 şi le-a oferit legământul său.

71. Dumnezeu a încheiat cu Noe un legământ veşnic între El şi toate fiinţele vii36. Acesta va dura cât va dăinui lumea.

72. Dumnezeu l-a ales pe Abraham şi a încheiat un legământ cu el ţi cu urmaşii lui. Din aceştia şi-a format poporul, căruia i-a revelat legea sa prin Moise. L-a pregătit prin profeţi să primească mâîntuirea destinată întregii omeniri.

73. Dumnezeu s-a revelat pe deplin trimiţându-l pe propriul său Fiu, în care şi-a statornicit legământul pentru totdeauna. Acesta este Cuvântul definitiv al Tatălui, aşa încât nu va mai exista altă Revelaţie după El.

Note:
1 cf Cc Vatican I DS 3015
2 DV 2
3 Cf Ef 1, 4-5
4 DV 2
5 Haer 3, 20, 2 cf de ex Haer 3, 17, 1: 4, 21, 3.
6 DV 3
7 DV 3
8 LR, Rugăciunea euharistică IV, 118
9 Cf Gen 9,9
10 Cf Gen 10, 20-31
11 Cf Fapte 17, 26-27
12 Cf Dt 4, 19 (LXX) 32, 8
13 Cf Înţ 10, 5
14 Cf Gen 11, 4-6
15 Cf Rom 1, 18-25
16 Cf Lc 21-24
17 Cf Gen 14, 18
18 Cf Evr 7, 3
19 Cf Gal 3, 8
20 Cf Rom 11, 28
21 Cf In 11, 52; 10, 16
22 Cf Rom 11, 17-18, 24
23 CF DV 3
24 Cf Ex 19, 6
25 LR, Vinerea Sfântă 13: rugăciunea universală
26 Cf Is 2, 2-4
27 Cf Ier 31, 31-34
28 Cf Ez 36
29 Cf Is 49, 5-6
30 Cf Sof 2, 3
31 Cf Lc 1, 38
32 DV 2
33 Carm 2, 22
34 DV 4
35 Cf Gen 3, 15
36 Cf Gen 9, 16

« Lectia precedenta | Lectia urmatoare »
Cuprins

© Asociatia Pentru Merit. Reproducerea permisa. | Site-uri partenere | Design 1Webdesign.net