Secţiunea a doua:


Mărturisirea de credinţă creştină
Simbolurile credinţei


185. Cine spune "cred", spune "Ader la ceea ce noi credem". Comuniunea în credinţă are nevoie de un limbaj comun al credinţei, normativ pentru toţi şi unindu-i în aceeaşi mărturisire a credinţei.

186. Încă de la origine, Biserica apostolică şi-a exprimat şi şi-a transmis credinţa în formule scurte, normative pentru toţi1. Dar de foarte timpuriu Biserica a voit şi să adune esenţialul credinţei sale în rezumate organice şi articulate, destinate în special candidaţilor la botez:
Simbolul credinţei n-a fost alcătuit după părerile oamenilor, ci din toată Scriptura a fost adunat ceea ce este mai important, pentru a da o singură învăţătură completă de credinţă. Şi, după cum sămânţa de muştar închide într-un grăunte foarte mic mulţime de ramuri, tot astfel acest compendiu al credinţei închide în câteva cuvinte toată cunoaşterea adevăratei pietăţi cuprinsă în Vechiul şi Noul Testament2.

187. Aceste sinteze ale credinţei sunt numite "mărturisiri de credinţă" pentru că ele rezumă credinţa pe care o mărturisesc creştinii. Sunt numite "Crez" după ceea ce este în mod normal primul cuvânt: "Cred". Sunt numite şi "Simboluri ale credinţei".

188. Cuvântul grecesc symbolon desemna jumătatea unui obiect rupt în două (de pildă o pecete) care era prezentat drept semn de recunoaştere. Părţile rupte erau alăturate pentru a verifica identitatea purtătorului. Simbolul credinţei este deci un semn de recunoaştere şi de comuniune între credincioşi. Symbolon desemnează, apoi, o culegere, o colecţie sau un sumar. Simbolul credinţei este culegerea principalelor adevăruri de credinţă. De aceea slujeşte ca punct de referinţă primar şi fundamental al catehezei.

189. Prima "mărturisire de credinţă" se face la botez. "Simbolul credinţei" este în primul rând simbolul baptismal. Pentru că botezul este dat "în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Mt 28, 19), adevărurile de credinţă mărturisite la botez sunt articulate pe baza referirii lor la cele trei Persoane ale Sfintei Treimi.

190. Simbolul este deci împărţit în trei părţi: "întâi este vorba despre prima Persoană dumnezeiască şi despre lucrarea minunată a creaţiei; apoi, despre a doua Persoană dumnezeiască şi despre misterul Răscumpărării oamenilor; în sfârşit, despre a treia Persoană dumnezeiască, izvor şi principiu al sfinţirii noastre3". Acestea sunt "cele trei capitole ale peceţii noastre (baptismale)4".

191. "Aceste trei părţi sunt distincte, deşi legate între ele. După o comparaţie adeseori folosită de Părinţi, le numim articole. Într-adevăr, după cum în mădularele noastre există anumite articulaţii care le deosebesc şi le separă, tot astfel, în această mărturisire de credinţă, s-a dat pe drept cuvânt numele de articole adevărurilor pe care trebuie să le credem în chip deosebit şi în mod distinct5". După o tradiţie veche, atestată deja de Sfântul Ambroziu, există şi obiceiul de a număra douăsprezece articole ale Crezului, simbolizând prin numărul apostolilor ansamblul credinţei apostolice6.

192. De-a lungul secolelor au fost numeroase mărturisiri sau simboluri ale credinţei, ca răspuns la nevoile diferitelor epoci: simbolurile diferitelor Biserici apostolice şi vechi7, Simbolul Quicumque, numit al Sfântului Atanasie8, mărturisirile de credinţă ale unor Concilii (Toledo9, Lateran10, Lyon11, Trento12) sau ale unor papi, de pildă Fides Damasi13 sau Sollemnis Professio Fidei - "Crezul Poporului lui Dumnezeu" a lui Paul al VI-lea (1968).

193. Nici unul dintre simbolurile din diferitele etape ale vieţii Bisericii nu poate fi considerat depăşit şi inutil. Toate ne ajută să trăim şi să aprofundăm astăzi credinţa dintotdeauna prin diferitele formulări în care a fost rezumată.

Dintre toate simbolurile credinţei, două ocupă un loc cu totul deosebit în viaţa Bisericii:
194. Simbolul apostolilor, numit astfel pentru că este considerat pe drept cuvânt ca rezumatul fidel al credinţei apostolilor. Este vechiul simbol baptismal al Bisericii Romei. Marea lui autoritate vine din acest fapt: "El este simbolul pe care îl păstrează Biserica romană, unde şi-a avut scaunul Petru, primul dintre apostoli, şi unde acesta a adus expresia credinţei comune14".

195. Simbolul numit de la Niceea-Constantinopol îşi datorează marea autoritate faptului că este rodul primelor două Concilii ecumenice (325 şi 381). El rămâne comun până astăzi tuturor marilor Biserici din Orient şi Occident.

196. Expunerea noastră de credinţă va urma Simbolul apostolilor, care constituie, ca să spunem aşa, "cel mai vechi catehism roman". Totuşi, ea va fi completată cu referiri continue la Simbolul niceno-constantinopolitan, care adeseori e mai explicit şi mai detaliat.

197. Ca în ziua botezului, când toată viaţa noastră a fost încredinţată "îndreptarului de învăţătură" (Rom 6, 17), să primim simbolul credinţei noastre dătătoare de viaţă. A rosti cu credinţă Crezul înseamnă a intra în comuniune cu Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, a intra în comuniune şi cu Biserica întreagă, care ne transmite credinţa şi în sânul căreia credem:

Acest Simbol este pecete spirituală, e meditaţia inimii noastre şi paza ei statornică; e, fără îndoială, comoara sufletului nostru15.




Note:
1 Cf. Rom 10, 9; 1 Cor 15, 3-5; etc.
2 Sf. Ciril de Ierusalim, Catech. ill., 5, 12.
3 CR 1, 1, 3.
4 Sf. Irineu, Dem., 100.
5 CR 1, 1, 4.
6 Cf. Symb. 8.
7 Cf. DS 1-64.
8 Cf. DS 75-76.
9 DS 525-541.
10 DS 800-802.
11 DS 851-861.
12 DS 1862-1870.
13 Cf. DS 71-72.
14 Sf. Ambroziu, Symb. 7.
15 Sf. Ambroziu, Symb. 1

« Lectia precedenta | Lectia urmatoare »
Cuprins

© Asociatia Pentru Merit. Reproducerea permisa. | Site-uri partenere | Design 1Webdesign.net