Articolul 5
"Isus Cristos s-a coborât în iad, a treia zi a înviat din morţi"


PARAGRAFUL 2. A treia zi a înviat din morţi

638. "Şi noi vă binevestim făgăduinţa făcută părinţilor noştri că pe aceasta Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviindu-l pe Isus" (Fapte 13, 32-33). Învierea lui Isus este adevărul culminant al credinţei noastre în Cristos, crezut şi trăit ca adevăr central de cea dintâi comunitate creştină, transmis ca adevăr fundamental de Tradiţie, stabilit de documentele Noului Testament, predicat ca parte esenţială a Misterului pascal împreună cu Crucea:

Cristos a înviat din morţi
Cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din morminte
viaţă dăruindu-le475

 

I. Evenimentul istoric şi transcendent

639. Misterul Învierii lui Cristos este un eveniment real care a avut manifestări constatate istoric aşa cum atestă Noul Testament. Sfântul Paul le scrie deja corintenilor către anul 56: "V-am transmis, înainte de toate, ceea ce am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că s-a arătat lui Chefa, apoi celor Doisprezece" (1 Cor 15, 3-4). Apostolul vorbeşte aici despre tradiţia vie a Învierii pe care o primise după convertirea sa la porţile Damascului476.

Mormântul gol

640. "Pentru ce-l căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, ci a înviat" (Lc 24, 5-6). În cadrul evenimentelor Paştelui, mormântul gol este primul element întâlnit. Acesta nu este o dovadă directă în sine. Lipsa trupului lui Cristos din mormânt ar putea fi explicată şi altfel477. Cu toate acestea, mormântul gol a constituit un semn esenţial pentru toţi. Descoperirea lui de către ucenici a fost primul pas spre recunoaşterea faptului însuşi al Învierii. Este cazul femeilor sfinte mai întâi478, apoi al lui Petru479. "Ucenicul pe care-l iubea Isus" (In 20, 2) afirmă că, intrând în mormântul gol şi descoperind "fâşiile de pânză jos" (In 20, 6), "a văzut şi a crezut" (In 20, 8). Aceasta presupune că el a constatat, după starea în care se afla mormântul gol480, că lipsa trupului lui Isus nu putea fi o lucrare omenească şi că Isus nu revenise pur şi simplu la o viaţă pământească, aşa cum se întâmplase cu Lazăr481.

Apariţiile Celui Înviat

641. Maria Magdalena şi femeile sfinte, care veneau ca să isprăvească îmbălsămarea trupului lui Isus482, îngropat în grabă în seara Vinerii Sfinte din cauza venirii sabatului483, au fost cele dintâi care l-au întâlnit pe Cel înviat484. Aşadar, femeile au fost primele mesagere ale Învierii lui Cristos pentru apostolii înşişi (cf. Lc 24, 9-10). Lor, Isus li se arată după aceea, întâi lui Petru, pe urmă celor Doisprezece485. Chemat să întărească credinţa fraţilor săi486, Petru îl vede deci pe Cel înviat înaintea acestora şi mărturia lui face comunitatea să exclame: "A înviat cu adevărat Domnul şi s-a arătat lui Simon" (Lc 24, 34).

642. Toate câte s-au petrecut în acele zile de Paşti angajează pe fiecare dintre apostoli - şi în mod cu totul deosebit pe Petru - în construirea erei noi care a început în dimineaţa Paştelui. În calitate de martori ai Celui înviat, ei rămân pietrele de temelie ale Bisericii sale. Credinţa celei dintâi comunităţi a credincioşilor se întemeiază pe mărturia unor oameni concreţi, cunoscuţi de creştini şi, cei mai mulţi, trăind încă printre ei. Aceşti "martori ai Învierii lui Cristos487" sunt în primul rând Petru şi cei Doisprezece, dar nu numai ei: Paul vorbeşte clar de peste cinci sute de persoane cărora Isus li s-a arătat în acelaşi timp, în afară de Iacob şi de toţi apostolii488.

643. În faţa acestor mărturii învierea lui Cristos nu poate fi interpretată în afara ordinii fizice şi nu poate fi negată ca eveniment istoric. Din fapte rezultă că credinţa ucenicilor a fost supusă încercării decisive a pătimirii şi a morţii pe Cruce a Învăţătorului lor, vestite de Acesta dinainte489. Zguduirea provocată de pătimire a fost atât de puternică încât ucenicii (cel puţin unii dintre ei) nu au crezut imediat în vestea Învierii. Departe de a ne arăta o comunitate cuprinsă de exaltare mistică, Evangheliile ni-i prezintă pe ucenici abătuţi (Lc 24, 17) şi înspăimântaţi490. Din această cauză, n-au dat crezare femeilor sfinte care se întorceau de la mormânt şi "cuvintele lor li s-au părut o aiurare" (Lc 24, 11)491. Când Isus li se arată celor Unsprezece în seara de Paşti, "îi mustră pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-l văzuseră înviat" (Mc 16, 14).

644. Chiar când sunt puşi în faţa realităţii lui Isus înviat, ucenicii încă se mai îndoiesc492, într-atât de imposibil li se părea acest lucru: ei cred că văd o nălucă493. "Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau, şi se mirau" (Lc 24, 41). Toma avea să cunoască aceeaşi încercare a îndoielii494, iar în momentul ultimei apariţii în Galileea, relatată de Matei, "unii totuşi s-au îndoit" (Mt 28, 17). De aceea, ipoteza după care Învierea ar fi fost un "produs" al credinţei (sau al credulităţii) apostolilor este lipsită de consistenţă. Dimpotrivă, credinţa lor în Înviere s-a născut - sub acţiunea harului divin - din experienţa directă a realităţii lui Isus cel înviat.


Starea naturii omeneşti a lui Cristos înviate

645. Isus cel înviat stabileşte relaţii directe cu ucenicii săi, prin atingere495 şi mâncând împreună cu ei496. Prin aceasta, îi invită să-şi dea seama că nu este o fantomă497, dar mai ales să constate că trupul înviat cu care li se înfăţişează este acelaşi care a fost martirizat şi răstignit, de vreme ce poartă încă urmele pătimirii498. Totuşi, acest trup autentic şi real are în acelaşi timp însuşirile noi ale unui trup glorificat: nu mai este situat în spaţiu şi timp, dar se poate face prezent în ce mod doreşte, unde şi când vrea499, căci umanitatea sa nu mai poate fi reţinută pe pământ şi nu mai aparţine decât domeniului dumnezeiesc al Tatălui500. Şi din acest motiv Isus cel înviat are libertatea suverană de a se arăta în ce fel voieşte: sub înfăţişarea unui grădinar501 sau "în alt chip" (Mc 16, 12) decât cel ştiut de ucenici, tocmai pentru a le trezi credinţa502.

646. Învierea lui Cristos nu a fost o reîntoarcere la viaţa pământească, precum s-a întâmplat în cazul învierilor pe care El le-a săvârşit înainte de Paşti: cea a fiicei lui Iair, a tânărului din Naim, a lui Lazăr. Aceste fapte erau evenimente miraculoase, dar persoanele în cauză se întorceau, prin puterea lui Isus, la o viaţă pământească "obişnuită". La un moment dat, aveau să moară iarăşi. Învierea lui Cristos este esenţialmente diferită. În trupul său înviat, El trece de la starea de moarte la o altă viaţă dincolo de timp şi spaţiu. Trupul lui Isus este plin, la Înviere, de puterea Duhului Sfânt; el participă la viaţa dumnezeiască în starea de glorie, încât Sfântul Paul poate să spună despre Cristos că este "omul ceresc503".

Învierea ca eveniment transcendent

647. "Da, cu adevărat fericită noapte: numai ţie ţi s-a dat să cunoşti vremea şi ceasul în care Isus Cristos a înviat din morţi" - sună cântarea Exsultet de Paşti. Într-adevăr, nimeni nu a fost martor ocular al evenimentului însuşi al Învierii şi nici un evanghelist nu-l descrie. Nimeni n-a putut să spună cum a avut loc fizic. Cu atât mai puţin a fost perceptibilă simţurilor esenţa ei cea mai intimă, trecerea la o altă viaţă. Eveniment istoric care poate fi constatat prin semnul mormântului gol şi prin realitatea întâlnirilor apostolilor cu Cristos cel înviat, Învierea rămâne în aceeaşi măsură, prin ceea ce transcende şi depăşeşte istoria, în centrul misterului credinţei. De aceea, Isus cel înviat nu se arată lumii504, ci ucenicilor săi, "celor ce împreună cu El s-au suit din Galileea la Ierusalim şi care sunt acum martorii lui în faţa poporului" (Fapte 13, 31).

 

II. Învierea - lucrare a Sfintei Treimi

648. Învierea lui Cristos este obiect de credinţă ca fiind o intervenţie transcendentă a lui Dumnezeu însuşi în creaţie şi în istorie. În ea, cele trei Persoane dumnezeieşti acţionează împreună şi în acelaşi timp îşi manifestă originalitatea proprie. Aceasta s-a făcut prin puterea Tatălui care "l-a înviat"505 pe Cristos, Fiul său, şi astfel a introdus într-un mod desăvârşit umanitatea lui - cu trupul său - în Treime. Isus a fost definitiv revelat "Fiu al lui Dumnezeu întru putere, după Duhul sfinţeniei, prin Învierea lui din morţi" (Rom 1, 3-4). Sfântul Paul insistă asupra manifestării puterii lui Dumnezeu506 prin lucrarea Duhului care a dat viaţă firii omeneşti moarte a lui Isus şi a chemat-o la starea glorioasă de Domn.

649. Cât despre Fiul, El îşi înfăptuieşte propria Înviere în virtutea puterii sale dumnezeieşti. Isus vesteşte că Fiul Omului va trebui să pătimească mult, să moară, şi apoi să învie (în sensul activ al cuvântului507). În altă parte, El afirmă explicit: "Eu îmi pun viaţa ca iarăşi să o iau. (...) Putere am să o pun şi putere am iarăşi să o iau" (In 10, 17-18). "Noi credem (...) că Isus a murit şi a înviat" (1 Tes 4, 14).

650. Părinţii Bisericii contemplă Învierea pornind de la Persoana dumnezeiască a lui Cristos care a rămas unită cu sufletul şi cu trupul său despărţite între ele prin moarte: "Prin unitatea naturii dumnezeieşti care rămâne prezentă în fiecare din cele două părţi ale omului, acestea se unesc din nou. Astfel moartea se produce prin despărţirea compusului uman, iar Învierea prin unirea celor două părţi despărţite508".

 

III. Sensul şi valoarea mântuitoare a Învierii

651. "Dacă Cristos n-a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră" (1 Cor 15, 14). Învierea constituie înainte de toate confirmarea a tot ce a făcut şi a învăţat Cristos. Toate adevărurile, chiar şi cele mai inaccesibile spiritului uman, îşi găsesc justificarea de vreme ce, prin Învierea sa, Cristos a dat dovada definitivă, pe care o promisese, a autorităţii sale dumnezeieşti.

652. Învierea lui Cristos este împlinirea făgăduinţelor Vechiului Testament509 şi ale lui Isus însuşi din timpul vieţii sale pământeşti510. Expresia "după Scripturi511" arată că Învierea lui Cristos a împlinit aceste profeţii.

653. Adevărul dumnezeirii lui Isus este confirmat de Învierea lui. El spusese: "Când veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt" (In 8, 28). Învierea Celui răstignit a demonstrat că El era cu adevărat "Eu sunt", Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu însuşi. Sfântul Paul a putut să declare iudeilor: «Făgăduinţa făcută părinţilor noştri Dumnezeu a împlinit-o cu noi (...), înviindu-l pe Isus, precum este scris şi în Psalmul al doilea: ''Fiul meu eşti Tu; Eu astăzi te-am născut''» (Fapte 13, 32-33)512. Învierea lui Cristos este strâns legată de misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Este împlinirea acestuia după planul veşnic al lui Dumnezeu.

654. Există un dublu aspect în Misterul pascal: prin moartea sa, Cristos ne izbăveşte de păcat, iar prin Învierea sa ne deschide accesul la o nouă viaţă. Aceasta este, mai întâi, îndreptăţirea care ne reaşează în harul lui Dumnezeu513 "pentru ca, precum a fost înviat Cristos din morţi, (...) aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii" (Rom 6, 4). Ea constă în victoria asupra morţii păcatului şi în noua participare la har514. Ea împlineşte înfierea pentru că oamenii devin fraţi ai lui Cristos, precum îi numeşte Isus însuşi pe ucenicii săi după Înviere: "Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor mei" (Mt 28, 10; In 20, 17). Fraţi nu prin natură, ci prin darul harului, deoarece această înfiere oferă o participare reală la viaţa Fiului unic, care s-a revelat plenar în Învierea lui.

655. În sfârşit, Învierea lui Cristos - şi însuşi Cristos înviat - este principiu şi izvor al învierii noastre viitoare: "Cristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. (...) Căci, precum toţi mor în Adam, tot astfel toţi vor fi înviaţi în Cristos" (1 Cor 15, 20-22). În aşteptarea acestei împliniri, Isus cel înviat trăieşte în inima credincioşilor săi. În El creştinii "gustă puterile veacului viitor" (Evr 6, 5) şi viaţa lor este atrasă de Cristos în sânul vieţii dumnezeieşti515, "ca aceia care trăiesc să nu mai trăiască pentru sine, ci pentru Acela care a murit şi a înviat pentru ei" (2 Cor 5, 15).

 

PE SCURT

656. Credinţa în Înviere are ca obiect un eveniment atestat istoric de către ucenicii care l-au întâlnit realmente pe Cel înviat şi în acelaşi timp transcendent în mod tainic ca intrare a umanităţii lui Cristos în slava lui Dumnezeu.

657. Mormântul gol şi fâşiile de pânză de pe jos semnifică prin ele însele că trupul lui Cristos s-a eliberat din legăturile morţii şi stricăciunii prin puterea lui Dumnezeu. Ele îi pregătesc pe ucenici pentru întâlnirea cu Cel înviat.

658. Cristos, "întâiul născut dintre cei morţi" (Col 1, 18), este principiul propriei noastre învieri, încă de acum prin îndreptăţirea sufletului nostru516 şi mai târziu prin învierea trupului nostru517.


Note

475Liturghia bizantină. Troparul de Paşti
476Cf. Fapte 9, 3-18.
477Cf. In 20, 13; Mt 28, 11-15.
478Cf. Lc 24, 3. 22-23.
479Cf. Lc 24, 12.
480Cf. In 20, 5-7.
481Cf. In 11, 44.
482Cf. Mc 16, 1; Lc 24, 1.
483Cf. In 19, 31. 42.
484Cf. Mt 28, 9-10; In 20, 11-18.
485Cf. 1 Cor 15, 5.
486Cf. Lc 22, 31-32.
487Cf. Fapte 1, 22.
488Cf. 1 Cor 15, 4-8.
489Cf. Lc 22, 31-32.
490Cf. In 20, 19.
491Cf. Mc 16, 11. 13.
492Cf. Lc 24, 38.
493Cf. Lc 24, 39.
494Cf. In 20, 24-27.
495Cf. Lc 24, 39; In 20, 27.
496Cf. Lc 24, 30. 41-43; In 21, 9. 13-15.
497Cf. Lc 24, 39.
498Cf. Lc 24, 40; In 20, 20. 27.
499Cf. Mt 28, 9. 16-17; Lc 24, 15. 36; In 20, 14. 19. 26; 21, 4.
500Cf. In 20, 17.
501Cf. In 20, 14-15.
502Cf. In 20, 14. 16; 21, 4. 7.
503Cf. 1 Cor 15, 35-50.
504Cf. In 14, 22.
505Cf. Fapte 2, 24.
506Cf. Rom 6, 4; 2 Cor 13, 4; Fil 3, 10; Ef 1, 19-22; Evr 7, 16.
507Cf. Mc 8, 31; 9, 9-31; 10, 34.
508Sf. Grigore de Nyssa, Res. 1; cf. şi DS 325; 359; 369; 539.
509Cf. Lc 24, 26-27. 44-48.
510Cf. Mt 28, 6; Mc 16, 7; Lc 24, 6-7.
511Cf. 1 Cor 15, 3-4 şi Simbolul niceno-constantinopolitan.
512Cf. Ps 2, 7.
513Cf. Rom 4, 25.
514Cf. Ef 2, 4-5; 1 Pt 1, 3.
515Cf. Col 3, 1-3.
516Cf. Rom 6, 4.
517Cf. Rom 8, 11.

« Lecţia precedenta | Lecţia urmatoare »
Cuprins

© Asociaţia Pentru Merit. Reproducerea permisă. | Site-uri partenere | Design 1Webdesign.net