Articolul 7
"De unde va veni să judece pe cei vii şi pe cei morţi"


 

I. Şi iarăşi va veni cu mărire

Cristos domneşte de pe acum prin Biserică.

668. "Pentru aceasta a murit şi a înviat Cristos, ca să stăpânească şi peste cei morţi şi peste cei vii" (Rom 14, 9). Înălţarea lui Cristos la cer semnifică participarea lui, în firea lui omenească, la puterea şi autoritatea lui Dumnezeu însuşi. Isus Cristos este Domn: El are toată puterea în ceruri şi pe pământ. El este "mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia", căci Tatăl "toate le-a supus sub picioarele lui" (Ef 1, 20-22). Cristos este Stăpânul universului534 şi al istoriei. În El, istoria omului şi creaţia întreagă îşi află "recapitularea" (Ef 1, 10), împlinirea transcendentă.

669. Ca Domn, Cristos este şi Capul Bisericii, care este Trupul său535. Înălţat la cer şi preamărit, împlinindu-şi astfel desăvârşit misiunea, El rămâne pe pământ în Biserica sa. Răscumpărarea este izvorul autorităţii pe care Cristos, în virtutea Duhului Sfânt, o exercită asupra Bisericii536. "Împărăţia lui Cristos este prezentă deja tainic în Biserică", "germenul şi începutul acestei Împărăţii pe pământ537".

670. De la Înălţare, planul lui Dumnezeu a intrat în etapa desăvârşitei sale împliniri. Noi ne aflăm deja în "ceasul de pe urmă" (1 In 2, 18)538. "Aşadar, a ajuns la noi sfârşitul veacurilor şi reînnoirea lumii a fost în mod irevocabil stabilită şi, într-un anume sens, este realmente anticipată pe pământ. Căci Biserica, încă de pe pământ, este încununată cu sfinţenie adevărată, chiar dacă nedesăvârşită539". Împărăţia lui Cristos îşi manifestă de pe acum prezenţa prin semnele minunate540 care însoţesc vestirea ei de către Biserică541.

... aşteptând ca toate să-i fie supuse lui

671. Prezentă deja în Biserica sa, Domnia lui Cristos nu a ajuns totuşi la totală împlinire "cu putere şi cu slavă multă" (Lc 21, 27)542 prin venirea Regelui pe pământ. Această Domnie este încă atacată de puterile răului543, chiar dacă ele au fost biruite deja la temelie prin Paştele lui Cristos. Până când toate vor fi supuse lui544, "până nu vor fi un cer nou şi un pământ nou în care să locuiască dreptatea, Biserica peregrină, în sacramentele şi în instituţiile ei care ţin de lumea aceasta, poartă chipul acestei lumi trecătoare şi ea însăşi trăieşte între făpturile care până acum suspină şi pătimesc durerile naşterii, aşteptând dezvăluirea fiilor lui Dumnezeu545". Din acest motiv, creştinii se roagă, mai cu seamă în Euharistie546, pentru a grăbi întoarcerea lui Cristos547 spunându-i: "Vino, Doamne Isuse!" (1 Cor 16, 22; Ap 22, 17. 20).

672. Cristos a afirmat înainte de Înălţarea sa că nu a venit încă ceasul statornicirii în slavă a Împărăţiei mesianice aşteptate de Israel548, Împărăţie care trebuia să aducă tuturor oamenilor, precum au vestit profeţii549, ordinea definitivă a dreptăţii, a iubirii şi a păcii. Timpul de acum este, cum spune Domnul, timpul Duhului şi al mărturiei550, dar este şi timp marcat încă de "strâmtorare" (1 Cor 7, 26) şi de încercare din partea răului551 care nu cruţă Biserica552 şi inaugurează bătăliile ceasului de pe urmă553. Este timp de aşteptare şi de veghere 554.

Venirea în slavă a lui Cristos, speranţa lui Israel

673. De la Înălţare, venirea lui Cristos în slavă este iminentă555, chiar dacă "nu ne este dat a şti timpurile sau ceasurile pe care Tatăl le-a păstrat în stăpânirea sa" (Fapte 1, 7)556. Venirea eshatologică poate să se împlinească în orice clipă557, chiar dacă este "oprită", atât ea cât şi încercarea din urmă care o va preceda558.

674. Venirea lui Mesia în slavă atârnă, în orice moment al istoriei559, de recunoaşterea lui de către "întregul Israel" (Rom 11, 26; Mt 23, 39) din care "o parte s-a împietrit" (Rom 11, 25) în "necredinţă" (Rom 11, 20) faţă de Isus. Sfântul Petru le spune iudeilor de la Ierusalim după Rusalii: "Convertiţi-vă aşadar şi întoarceţi-vă, ca să vă fie şterse păcatele, ca să vină de la faţa Domnului vremuri de uşurare şi să vi-l trimită pe Cel mai dinainte rânduit pentru voi, Cristos Isus pe care trebuie să-l primească Cerul până la vremea reaşezării tuturor lucrurilor despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinţilor săi proroci din veacuri" (Fapte 3, 19-21). Iar Sfântul Paul spune de asemenea: "Căci dacă înlăturarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor la loc, dacă nu o înviere din morţi?" (Rom 11, 15). Intrarea "numărului deplin" (Rom 11, 12) al evreilor în mântuirea mesianică, urmând "numărul deplin al păgânilor" (Rom 11, 25)560, va face ca Poporul lui Dumnezeu "să ajungă la plinătatea lui Cristos" (Ef 4, 13) în care "Dumnezeu va fi totul în toţi" (1 Cor 15, 28).

Încercarea de pe urmă a Bisericii

675. Înaintea venirii lui Cristos, Biserica trebuie să treacă printr-o încercare finală care va zdruncina credinţa multor credincioşi561. Persecuţia care însoţeşte peregrinarea ei pe pământ562 va dezvălui "misterul fărădelegii" sub forma unei imposturi religioase ce va da oamenilor o soluţie aparentă pentru problemele lor cu preţul apostaziei de la adevăr. Impostura religioasă supremă este aceea a lui Anticrist, adică aceea a unui pseudomesianism în care omul se preaslăveşte pe sine însuşi în locul lui Dumnezeu şi al lui Mesia venit în trup563.

676. Această impostură anticristică se conturează deja în lume ori de câte ori apare pretenţia de a împlini în istorie speranţa mesianică ce nu poate fi îndeplinită decât dincolo de ea prin judecata eshatologică: Biserica a respins această falsificare a Împărăţiei care va veni, chiar sub forma ei atenuată, cu numele de milenarism564, mai ales sub forma politică a unui mesianism secularizat, "pervers în mod intrinsec565".

677. Biserica nu va intra în slava Împărăţiei decât prin acest ultim Paşte în care ea îl va urma pe Domnul său în moartea şi Învierea lui566. Împărăţia nu va ajunge deci la împlinire printr-un triumf istoric al Bisericii567 conform unui progres ascendent, ci printr-o izbândă a lui Dumnezeu asupra dezlănţuirii ultime a răului568 care o va face pe Mireasa lui să coboare din Cer569. Triumful lui Dumnezeu asupra revoltei răului va lua forma Judecăţii de apoi570, după ultima zguduire cosmică a acestei lumi trecătoare571.

 

II. Să judece pe cei vii şi pe cei morţi

678. După profeţi572 şi după Ioan Botezătorul573, Isus a vestit în predicarea sa Judecata din urmă. Atunci vor fi puse în lumină purtarea fiecăruia 574 şi taina inimilor575. Atunci va fi osândită necredinţa vinovată care a nesocotit cu totul harul oferit de Dumnezeu576. Atitudinea faţă de aproapele va dezvălui acceptarea sau respingerea harului şi a iubirii dumnezeieşti577. Isus va spune în ziua de apoi: "Întru cât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25, 40).

679. Cristos este Stăpânul vieţii veşnice. Al lui este, în calitate de Răscumpărător al lumii, dreptul plenar de a judeca definitiv faptele şi inimile oamenilor. El a "câştigat" acest drept prin Crucea sa. De aceea Tatăl "toată judecata a dat-o Fiului" (In 5, 22)578. Or, Fiul nu a venit ca să judece, ci să mântuiască579 şi să dăruiască viaţa care este în El580. Prin respingerea harului în viaţa aceasta, fiecare se judecă deja pe sine însuşi581, primeşte după faptele sale582 şi poate chiar să se osândească pe vecie respingând Duhul iubirii583.

 

PE SCURT

680. Cristos Domnul domneşte deja prin Biserică, dar nu-i sunt încă supuse toate lucrurile acestei lumi. Triumful Împărăţiei lui Cristos nu va avea loc fără un ultim asalt al forţelor răului.

681. În Ziua Judecăţii, la sfârşitul lumii, Cristos va veni în slavă pentru a împlini triumful definitiv al binelui asupra răului care, precum grâul şi neghina, vor fi crescut împreună în decursul istoriei.

682. Venind la sfârşitul veacurilor să judece pe cei vii şi pe cei morţi, Cristos în slavă va dezvălui gândurile tainice ale inimilor şi va da fiecărui om după faptele lui şi după acceptarea sau respingerea harului.


Note
534Cf. Ef 4, 10; 1 Cor 15, 24. 27-28.
535Ef 1, 22.
536Ef 4, 11-13.
537LG 3; 5.
538Cf. 1 Pt 4, 7.
539LG 48.
540Cf. Mc 16, 17-18.
541Cf. Mc 16, 20.
542Cf. Mt 25, 31.
543Cf. 2 Tes 2, 7.
544Cf. 1 Cor 15, 28.
545LG 48.
546Cf. 1 Cor 11, 26.
547Cf. 2 Pt 3, 11-12.
548Cf. Fapte 1, 6-7.
549Cf. Is 11, 1-9.
550Cf. Fapte 1, 8.
551Cf. Ef 5, 16.
552Cf. 1 Pt 4, 17.
553Cf. 1 In 2, 18; 4, 3; 1 Tim 4, 1.
554Cf. Mt 25, 1-13; Mc 13, 33-37.
555Cf. Ap 22, 20.
556Cf. Mc 13, 32.
557Cf. Mt 24, 44; 1 Tes 5, 2.
558Cf. 2 Tes 2, 3-12.
559Cf. Rom 11, 31.
560Cf. Lc 21, 24.
561Cf. Lc 18, 8; Mt 24, 12.
562Cf. Lc 21, 12; In 15, 19-20.
5637Cf. 2 Tes 2, 4-12; 1 Tes 5, 2-3; 2 In 7; 1 In 2, 18. 22.
564Cf. DS 3839.
565Cf. Pius XI, Enc. Divini Redemptoris, care condamnă "falsul misticism" al acestei "contrafaceri a răscumpărării celor umili"; GS 20-21.
566Cf. Ap 19, 1-9.
567Cf. Ap 13, 8.
568Cf. Ap 20, 7-10.
569Cf. Ap 21, 2-4.
570Cf. Ap 20, 12.
571Cf. 2 Pt 3, 12-13.
572Cf. Dan 7, 10; Ioel 3-4; Mal 3, 19.
573Cf. Mt 3, 7-12.
574Cf. Mc 12, 38-40.
575Cf. Lc 12, 1-3; In 3, 20-21; Rom 2, 16; 1 Cor 4, 5.
576Cf. Mt 11, 20-24; 12, 41-42.
577Cf. Mt 5, 22; 7, 1-5.
578Cf. In 5, 27; Mt 25, 31; Fapte 10, 42; 17, 31; 2 Tim 4, 1.
579Cf. In 3, 17.
580Cf. In 5, 26.
581Cf. In 3, 18; 12, 48.
582Cf. 1 Cor 3, 12-15.
583Cf. Mt 12, 32; Evr 6, 4-6; 10, 26-31.

« Lecţia precedenta | Lecţia urmatoare »
Cuprins

© Asociaţia Pentru Merit. Reproducerea permisă. | Site-uri partenere | Design 1Webdesign.net