ARTICOLUL 11
"Cred în învierea morţilor"



988. Crezul creştin - mărturisire a credinţei noastre în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi în acţiunea lui creatoare, mântuitoare şi sfinţitoare - culminează în proclamarea învierii morţilor la sfârşitul timpurilor şi în viaţa veşnică.

989. Credem cu tărie, şi tot astfel sperăm, că, după cum Cristos a înviat cu adevărat din morţi şi trăieşte pentru totdeauna, tot astfel, după moartea lor, cei drepţi vor trăi pentru totdeauna cu Cristos cel înviat şi El îi va învia în ziua de apoi527. Ca şi a lui, învierea noastră va fi lucrarea Preasfintei Treimi:

Dacă Duhul Celui care l-a înviat pe Cristos din morţi locuieşte în voi, Acela care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul său care locuieşte în voi (Rom 8, 11)528.

990. Ceea ce în limba română s-a tradus prin "învierea morţilor" apare în textul original al Simbolului apostolilor ca "învierea cărnii, a trupului". Cuvântul "carne", "trup" se referă la slăbiciunea şi caracterul muritor al condiţiei umane529. "Învierea trupului" înseamnă că după moarte nu va exista numai viaţa sufletului nemuritor, ci înseşi "trupurile noastre muritoare" (Rom 8, 11) vor redobândi viaţă.

991. Credinţa în învierea morţilor a fost încă de la început un element esenţial al credinţei creştine. "Fiducia christianorum resurrectio mortuorum; illam credentes, sumus. - O convingere a creştinilor: învierea morţilor; prin această credinţă suntem530:

Cum spun unii dintre voi că nu este învierea morţilor? Dacă nu este învierea morţilor, nici Cristos nu a înviat. Iar dacă n-a înviat Cristos, zadarnică este vestirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră. (...) Acum însă Cristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi (1 Cor 15, 12-14. 20).

 

I. Învierea lui Cristos şi a noastră

Revelarea progresivă a Învierii

992. Învierea morţilor a fost revelată în mod progresiv de Dumnezeu poporului său. Speranţa în învierea corporală a morţilor s-a impus ca o consecinţă intrinsecă a credinţei într-un Dumnezeu creator al omului întreg, trup şi suflet. Creatorul cerului şi al pământului este şi acela care îşi păstrează cu fidelitate legământul cu Abraham şi cu urmaşii lui. În această dublă perspectivă va începe să se exprime credinţa în înviere. În încercările lor, martirii Macabei mărturisesc:

Regele universului ne va învia pentru o viaţă veşnică pe noi care murim pentru legile lui (2 Mac 7, 9). Mai bine să pieri de mâna oamenilor având de la Dumnezeu speranţa de a fi înviat de El (2 Mac 7, 14)531.

993. Fariseii532 şi mulţi contemporani ai Domnului533 aveau speranţa în înviere. Isus o învaţă cu tărie. Saduceilor care o neagă le răspunde: "Oare nu de aceea rătăciţi pentru că nu cunoaşteţi Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?" (Mc 12, 24). Credinţa în înviere se întemeiază pe credinţa în Dumnezeu care "nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii" (Mc 12, 27).

994. Mai mult: Isus leagă credinţa în înviere de propria sa persoană: "Eu sunt Învierea şi Viaţa" (In 11, 25). Isus însuşi îi va învia în ziua de apoi pe cei care au crezut în El534 şi care au mâncat Trupul său şi au băut Sângele său535. El dă încă de acum un semn şi o chezăşie redând viaţa unor morţi536, vestind prin aceasta propria sa înviere, care va fi totuşi de alt ordin. Despre acest eveniment unic vorbeşte ca despre "semnul lui Iona" (Mt 12, 39), semnul Templului537: El vesteşte că va învia a treia zi după ce va fi ucis538.

995. A fi martor al lui Cristos înseamnă a fi "martor al Învierii sale" (Fapte 1, 22)539, "a fi mâncat şi băut cu El după Învierea lui din morţi" (Fapte 10, 41). Speranţa creştină în înviere este în întregime marcată de întâlnirile cu Cristos cel înviat. Vom învia ca El, cu El, prin El.

996. Încă de la început, credinţa creştină în înviere a avut de înfruntat neînţelegeri şi opoziţii540. "În nici un punct credinţa creştină nu întâlneşte mai multă opoziţie decât în privinţa învierii trupurilor541". Se acceptă de obicei că după moarte viaţa persoanei umane continuă în mod spiritual. Dar cum să crezi că acest trup atât de evident muritor poate învia la viaţa veşnică?

Cum învie morţii?

997. Ce înseamnă "a învia"? În moarte, separarea sufletului de trup, trupul omului cade pradă putrezirii, în timp ce sufletul merge înaintea lui Dumnezeu, rămânând totuşi în aşteptarea momentului în care va fi unit iarăşi cu trupul său glorificat. Dumnezeu, în atotputernicia sa, va reda în mod definitiv viaţa incoruptibilă trupurilor noastre, unindu-le cu sufletele noastre prin puterea Învierii lui Isus.

998. Cine va învia? Toţi oamenii care au murit: "Cei care au făptuit cele bune, spre învierea vieţii, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândei" (In 5, 29)542.

999. Cum? Cristos a înviat cu trupul său: "Priviţi mâinile şi picioarele mele: Eu sunt" (Lc 24, 39); dar nu s-a întors la o viaţă pământească. La fel, în El "toţi vor învia cu trupul pe care îl au acum543", dar acest trup va fi transfigurat "în trup de slavă" (Fil 3, 21), în "trup spiritual" (1 Cor 15, 44):

Dar, va spune cineva, cum vor învia cei morţi? Cu ce trup se întorc? Om fără minte, ce semeni tu nu prinde viaţă dacă nu moare şi, când semeni, nu semeni trupul ce va veni, ci un grăunte gol (...). Se seamănă în stricăciune şi învie în nestricăciune; (...) cei morţi vor învia în nestricăciune (...). Trebuie ca această fiinţă stricăcioasă să se îmbrace în nestricăciune şi această fiinţă muritoare să se îmbrace în nemurire (1 Cor 15, 35-37. 42. 52-53).

1000. Acest "cum" ne depăşeşte imaginaţia şi înţelegerea; nu este accesibil decât în credinţă. Dar participarea noastră la Euharistie ne dă încă de pe acum o pregustare a transfigurării trupului nostru de către Cristos:

După cum pâinea care vine din pământ, după ce se cheamă asupra ei numele lui Dumnezeu, nu mai este pâine obişnuită, ci Euharistie, alcătuită din două lucruri, unul pământesc şi celălalt ceresc, tot astfel trupurile noastre care se împărtăşesc din Euharistie nu mai sunt stricăcioase, de vreme ce au sămânţa învierii544.

1001. Când? În mod definitiv "în ziua de apoi" (In 6, 39-40. 44. 54; 11, 24.); "la sfârşitul lumii"545. Într-adevăr, învierea morţilor este intim asociată cu parusia lui Cristos:

Căci Domnul însuşi, la semnul dat de glasul arhanghelului şi de trâmbiţa lui Dumnezeu, se va coborî din cer şi cei morţi care sunt în Cristos vor învia cei dintâi (1 Tes 4, 16).

Înviaţi împreună cu Cristos

1002. Dacă e adevărat că Cristos ne va învia în "ziua de apoi", este adevărat şi că, într-un anume fel, suntem deja înviaţi cu Cristos. Într-adevăr, mulţumită Duhului Sfânt, viaţa creştină este, încă de pe pământ, o participare la moartea şi învierea lui Cristos:

Înmormântaţi împreună cu Cristos în Botez, aţi şi fost înviaţi în El prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care l-a înviat pe El din morţi (...). De vreme ce aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde este Cristos şezând de-a dreapta lui Dumnezeu (Col 2, 13; 3, 1).

1003. Uniţi cu Cristos prin Botez, credincioşii participă deja realmente la viaţa cerească a lui Cristos cel înviat546, dar această viaţă rămâne "ascunsă cu Cristos în Dumnezeu" (Col 3, 3). "Ne-a înviat împreună cu El şi ne-a aşezat în ceruri, întru Cristos Isus" (Ef 2, 6). Hrăniţi cu Trupul lui în Euharistie, noi aparţinem deja Trupului lui Cristos. Când vom învia în ziua de apoi, "atunci ne vom arăta şi noi împreună cu El în slavă" (Col 3, 4).

1004. În aşteptarea acelei zile, trupul şi sufletul celui credincios se împărtăşesc deja din demnitatea de a fi "ai lui Cristos"; de aici necesitatea respectului faţă de trupul propriu, dar şi faţă de trupul altuia, mai ales când suferă:

Trupul este pentru Domnul şi Domnul pentru trup. Iar Dumnezeu, care l-a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea sa. Nu ştiţi voi că trupurile voastre sunt mădularele lui Cristos? (...) Nu sunteţi ai voştri (...). Preamăriţi-l aşadar pe Dumnezeu în trupul vostru (1 Cor 6, 13-15. 19-20).

 

II. A muri în Cristos Isus

1005. Pentru a învia împreună cu Cristos, trebuie să murim împreună cu Cristos. Trebuie "să ieşim din acest trup şi să ne mutăm la Domnul" (2 Cor 5, 8). În această "plecare" (Fil 1, 23) care e moartea, sufletul e despărţit de trup. El va fi unit iarăşi cu trupul său în ziua învierii morţilor547.

Moartea

1006. "Enigma condiţiei umane îşi atinge culmea în faţa morţii548". Într-un sens, moartea trupească este naturală, dar pentru credinţă ea este de fapt "plata păcatului" (Rom 6, 23)549. Iar pentru cei care mor în harul lui Cristos, ea este o participare la moartea Domnului, pentru a putea participa şi la învierea lui550.

1007. Moartea este capătul vieţii pământeşti. Vieţile noastre sunt măsurate de timp, în decursul căruia ne schimbăm, îmbătrânim şi, ca la toate fiinţele vii de pe pământ, moartea apare ca sfârşitul normal al vieţii. Acest aspect al morţii conferă o urgenţă vieţilor noastre: având în minte condiţia noastră muritoare, ne amintim şi că nu avem decât un timp limitat pentru a ne realiza viaţa:

Adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale, (...) înainte ca ţărâna să se întoarcă în pământ, după cum era, iar suflarea să se întoarcă la Dumnezeu, care a dat-o (Qoh 12, 1. 7).

1008. Moartea este consecinţă a păcatului. Ca interpret autentic al afirmaţiilor Sfintei Scripturi551 şi ale Tradiţiei, Magisteriul Bisericii învaţă că moartea a intrat în lume din cauza păcatului omului552. Deşi omul avea natură muritoare, Dumnezeu îl destina să nu moară. Moartea a fost deci contrară planurilor lui Dumnezeu Creatorul şi a intrat în lume ca urmare a păcatului553. "Moartea trupească, de care omul ar fi fost ferit dacă n-ar fi păcătuit554", este astfel "ultimul duşman" al omului, care va trebui învins555.

1009. Moartea e transformată de Cristos. Isus, Fiul lui Dumnezeu, a îndurat şi El moartea, proprie condiţiei umane. Dar, în ciuda spaimei sale în faţa ei556, El a asumat-o într-un act de supunere totală şi liberă faţă de voinţa Tatălui său. Ascultarea lui Isus a transformat blestemul morţii în binecuvântare557.

Sensul morţii creştine

1010. Datorită lui Cristos, moartea creştină are un sens pozitiv. "Pentru mine a trăi este Cristos şi a muri este câştig" (Fil 1, 21). "Vrednic de crezare e cuvântul acesta: dacă murim împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El" (2 Tim 2, 11). Aceasta este noutatea esenţială a morţii creştine: prin Botez, creştinul este deja în mod sacramental "mort împreună cu Cristos", pentru a trăi o viaţă nouă; şi dacă vom muri în harul lui Cristos, moartea fizică desăvârşeşte această moarte împreună cu Cristos şi încheie astfel încorporarea noastră în El, în actul lui răscumpărător:

Bine îmi este să mor întru (eis) Cristos Isus, mai bine decât să domnesc peste marginile pământului. Îl caut pe El, care a murit pentru noi; îl doresc pe El, care a înviat pentru noi. Naşterea mea se apropie (...). Lăsaţi-mă să primesc lumina curată; când voi ajunge acolo, voi fi cu adevărat om558.

1011. În moarte, Dumnezeu îl cheamă pe om la sine. De aceea creştinul poate simţi faţă de moarte o dorinţă asemănătoare cu a Sfântului Paul: "Doresc să mă desfac de trup şi să fiu cu Cristos" (Fil 1, 23) şi îşi poate transforma propria moarte într-un act de ascultare şi de iubire faţă de Tatăl, după exemplul lui Cristos559:

Dorul meu e răstignit; (...) o apă vie şopteşte în mine şi spune: "Vino la Tatăl560".
Vreau să-l văd pe Dumnezeu, dar ca să-l vezi trebuie să mori561.
Nu mor, ci intru în viaţă562.

1012. Viziunea creştină asupra morţii563 este exprimată în mod privilegiat în liturgia Bisericii:

Viaţa credincioşilor tăi, Doamne, se schimbă dar nu se pierde şi, după destrămarea nestatornicei locuinţe pământeşti, le este pregătit un lăcaş veşnic în ceruri564.

1013. Moartea este sfârşitul peregrinării pământeşti a omului, al timpului de har şi de îndurare pe care Dumnezeu i-l oferă pentru a-şi realiza viaţa pământească după planul divin şi pentru a-şi hotărî destinul ultim. Când se va fi sfârşit "unicul drum al vieţii noastre pământeşti565" nu ne vom mai întoarce la alte vieţi pământeşti. "E rânduit ca oamenii să moară o singură dată" (Evr 9, 27). Nu există "reîncarnare" după moarte.

1014. Biserica ne încurajează să ne pregătim pentru ceasul morţii ("De moarte neaşteptată, mântuieşte-ne, Doamne!": Litania tuturor sfinţilor), s-o rugăm pe Maica Domnului să mijlocească pentru noi "în ceasul morţii noastre" (Rugăciunea Bucură-te, Marie) şi să ne încredinţăm Sfântului Iosif, patronul morţii bune:

În toate faptele şi în toate gândurile ar trebui să te porţi ca şi cum ar trebui să mori astăzi. Dacă ai avea conştiinţa curată, nu te-ai teme prea mult de moarte. Ar fi mai bine să te păzeşti de păcat decât să fugi de moarte. Dacă azi nu eşti gata, cum vei fi gata mâine566?

Fii lăudat, Doamne, pentru sora noastră Moartea trupească,
de care nici un om nu poate să scape.
Vai de cei ce vor muri în păcate de moarte;
ferice de cei pe care-i va găsi în voia ta preasfântă,
căci moartea cea de a doua nu le va face nici un rău.567

PE SCURT

1015. "Trupul este pivotul mântuirii568". Credem în Dumnezeu, care este Creatorul trupului; credem în Cuvântul făcut trup pentru a răscumpăra trupul; credem în învierea trupului, împlinirea definitivă a creării şi a răscumpărării trupului.

1016. Prin moarte, sufletul este despărţit de trup, dar în înviere Dumnezeu va reda viaţa incoruptibilă trupului nostru transformat, reunindu-l cu sufletul nostru. După cum Cristos a înviat şi trăieşte pentru totdeauna, vom învia cu toţii în ziua de apoi.

1017. "Credem în adevărata înviere a acestui trup pe care îl avem acum569". Totuşi, se seamănă în mormânt un trup pieritor, învie un trup nepieritor570, un "trup spiritual" (1 Cor 15, 44).

1018. Ca urmare a păcatului strămoşesc, omul trebuie să îndure "moartea trupească, de care ar fi fost scutit dacă nu ar fi păcătuit571".

1019. Isus, Fiul lui Dumnezeu, a îndurat de bunăvoie moartea pentru noi, într-o supunere totală şi liberă faţă de voinţa lui Dumnezeu, Tatăl său. Prin moarte El a învins moartea, deschizând astfel tuturor oamenilor posibilitatea mântuirii.


Note
527Cf. In 39, 40.
528Cf. 1 Tes 4, 14; 1 Cor 6, 14; 2 Cor 4, 14; Fil 3, 10-11.
529Cf. Gen 6, 3; Ps 56, 5; Is 40, 6.
530Tertullian, Res., 1, 1.
531Cf. 7, 29; Dan 12, 1-13.
532Cf. Fapte 23, 6.
533Cf. In 11, 24.
534Cf. In 5, 24-25; 6, 40.
535Cf. In 6, 54.
536Cf. Mc 5, 21-42; Lc 7, 11-17; In 11.
537Cf. In 2, 19-22.
538Cf. Mc 10, 34.
539Cf. 4, 33.
540Cf. Fapte 17, 32; 1 Cor 15, 12-13.
541Sf. Augustin, Psal. 88, 2, 5.
542Cf. Dan 12, 2.
543Cc. Lateran IV: DS 801.
544Sf. Irineu, Haer. 4, 18, 4-5.
545LG 48.
546Cf. Fil 3, 20.
547Cf. SPF 28.
548GS 18.
549Cf. Gen 2, 17.
550Cf. Rom 6, 3-9; Fil 3, 10-11.
551Cf. Gen 2, 17; 3, 3. 19; Înţ 1, 13; Rom 5, 12; 6, 23.
552Cf. DS 1511.
553Cf. Înţ. 2, 23-24.
554GS 18.
555Cf. 1 Cor 15, 26.
556Cf. Mc 14, 33-34; Evr 5, 7-8.
557Cf. Rom 5, 19-21.
558Sf. Ignaţiu de Antiohia, Rom. 6, 1-2.
559Cf. Lc 23, 46.
560Sf. Ignaţiu de Antiohia, Rom. 7, 2.
561Sf. Tereza a lui Isus, Vida, 1.
562Sf. Tereza a Pruncului Isus, Verba.
563Cf. 1 Tes 4, 13-14.
564LR, Prefaţa pentru răposaţi I.
565LG 48.
566Imitaţia lui Cristos, 1, 23, 1.
567Sf. Francisc din Assisi, Cant.
568Tertullian, Res. 8, 2.
569DS 854.
570Cf. 1 Cor 15, 42.
571GS 18.

« Lecţia precedenta | Lecţia urmatoare »
Cuprins

© Asociaţia Pentru Merit. Reproducerea permisă. | Site-uri partenere | Design 1Webdesign.net