Catehismul Bisericii Catolice (partea a II-a)


CAPITOLUL ÎNTÂI



Misterul pascal în timpul Bisericii



Articolul 2
Misterul pascal în sacramentele Bisericii


1113. Întreaga viaţă liturgică a Bisericii gravitează în jurul Jertfei euharistice şi a sacramentelor22. În Biserică sunt şapte sacramente: Botezul, Confirmarea sau Mirul, Euharistia, Pocăinţa, Ungerea bolnavilor, Preoţia şi Căsătoria23. În acest articol e vorba de ceea ce le este comun celor şapte sacramente ale Bisericii din punct de vedere doctrinal. Ceea ce le este comun sub aspectul celebrării va face obiectul secţiunii a doua.


I. Sacramentele lui Cristos

1114. "Urmând învăţătura Sfintelor Scripturi, tradiţiile apostolice (...) şi gândul unanim al Părinţilor", mărturisim că "sacramentele Legii celei noi au fost toate instituite de Domnul nostru Isus Cristos24".

1115. Cuvintele şi faptele lui Isus din timpul vieţii sale ascunse şi a celei publice erau de atunci mântuitoare. Ele anticipau puterea misterului său pascal. Vesteau şi pregăteau ceea ce El avea să dea Bisericii când totul avea să fie împlinit. Misterele vieţii lui Cristos constituie fundamentul a ceea ce El, prin intermediul slujitorilor Bisericii sale, împărtăşeşte acum în sacramente, căci "ceea ce era vizibil la Mântuitorul a trecut în tainele sale25".

1116. "Puteri care ies" din Trupul lui Cristos26, cel pururi viu şi dătător de viaţă, acţiuni ale Duhului Sfânt ce lucrează în Trupul lui care este Biserica, sacramentele sunt "capodoperele lui Dumnezeu" în Noul şi Veşnicul Legământ.


II. Sacramentele Bisericii

1117. Prin Duhul care o călăuzeşte "la tot adevărul" (In 16, 13), Biserica a recunoscut treptat această comoară primită de la Cristos şi i-a precizat "distribuirea", aşa cum a făcut-o şi cu canonul sfintelor Scripturi şi cu învăţătura credinţei, ca o credincioasă administratoare a tainelor lui Dumnezeu27. Astfel, Biserica a ajuns, de-a lungul veacurilor, să discearnă că, printre celebrările liturgice, există şapte care sunt, în sensul propriu al cuvântului, sacramente instituite de Domnul.

1118. Sacramentele sunt "ale Bisericii" în sens dublu: ele sunt "prin ea" şi "pentru ea". Sunt "prin Biserică" deoarece ea e sacramentul lui Cristos care lucrează în ea prin trimiterea Duhului Sfânt. Şi sunt "pentru Biserică", sunt "sacramentele care fac Biserica28", fiindcă manifestă şi comunică oamenilor, mai ales în Euharistie, misterul comuniunii lui Dumnezeu Iubire, Unul în trei Persoane.

1119. Alcătuind împreună cu Cristos-Capul "ca o unică persoană mistică29", Biserica acţionează în sacramente ca o "comuniune preoţească", "structurată organic30": prin Botez şi prin Mir, Poporul sacerdotal e făcut apt să celebreze liturgia; pe de altă parte, anumiţi credincioşi, "pecetluiţi cu caracterul preoţesc, sunt instituiţi în numele lui Cristos pentru a păstori Biserica prin cuvântul şi harul lui Dumnezeu31".

1120. Slujirea preoţească sau preoţia ministerială32 se află în slujba preoţiei baptismale. Ea garantează că, în sacramente, Cristos este cu adevărat cel care acţionează prin Duhul Sfânt pentru Biserică. Misiunea de mântuire încredinţată de Tatăl Fiului său întrupat e încredinţată apostolilor şi, prin ei, urmaşilor lor: ei primesc Duhul lui Isus pentru a acţiona în numele lui şi în persoana lui33. Astfel, preotul hirotonit e legătura sacramentală ce uneşte acţiunea liturgică de ceea ce au spus şi au făcut apostolii şi, prin ei de ceea ce a spus şi a făcut Cristos, izvorul şi temeiul sacramentelor.

1121. Trei sacramente: Botezul, Mirul şi Preoţia conferă, pe lângă har, un caracter sacramental, o "pecete" prin care creştinul participă la preoţia lui Cristos şi face parte din Biserică în stări şi funcţii diferite. Această configurare lui Cristos şi Bisericii, pe care o realizează Duhul Sfânt, este de neşters34, rămâne pentru totdeauna în creştin ca dispunere pozitivă pentru har, ca făgăduinţă şi garanţie a ocrotirii dumnezeieşti şi ca vocaţie la cultul divin şi la slujirea Bisericii. Aceste sacramente nu pot fi, aşadar, conferite decât o singură dată.


III. Sacramentele credinţei

1122. Cristos i-a trimis pe apostoli pentru ca "în numele său să vestească tuturor neamurilor convertirea spre iertarea păcatelor" (Lc 24, 47). "Faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Mt 28, 19). Misiunea de a boteza, deci misiunea sacramentală, e inclusă în misiunea de a evangheliza, pentru că sacramentul e pregătit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin credinţă, care e consimţire la acest Cuvănt:

Poporul lui Dumnezeu este adunat mai întâi de cuvântul Dumnezeului celui viu. (...) Vestirea Cuvântului este indispensabilă pentru însăşi slujirea sacramentelor, întrucât e vorba de sacramente ale credinţei, iar credinţa se naşte şi se hrăneşte din Cuvânt35.

1123. "Sacramentele sunt menite să-i sfinţească pe oameni, să zidească Trupul lui Cristos şi să dea cultul datorat lui Dumnezeu; în calitate de semne, ele au şi un rol instructiv. Nu numai că presupun credinţa, ci, prin cuvintele şi elementele rituale, o şi nutresc, o întăresc şi o exprimă; de aceea sunt numite sacramente ale credinţei36".

1124. Credinţa Bisericii e anterioară credinţei credinciosului, care e invitat să adere la ea. Când Biserica celebrează sacramentele, ea mărturiseşte credinţa primită de la apostoli. De aici, vechiul adagiu: "Lex orandi, lex credendi" (sau: "Legem credendi lex statuat supplicandi"), după Prosper de Aquitania37 (sec. V). Legea rugăciunii e legea credinţei, Biserica crede aşa cum se roagă. Liturgia e un element constitutiv al Tradiţiei sfinte şi vii38.

1125. De aceea nici un rit sacramental nu poate fi modificat sau manipulat după placul slujitorului sacru sau al comunităţii. Chiar şi autoritatea supremă a Bisericii nu poate schimba liturgia după plac, ci numai în ascultarea credinţei şi în respectul religios faţă de misterul liturgiei.

1126. Pe de altă parte, întrucât sacramentele exprimă şi dezvoltă comuniunea de credinţă în Biserică, lex orandi este unul dintre criteriile esenţiale ale dialogului care caută să refacă unitatea creştinilor39.


IV. Sacramentele mântuirii

1127. Celebrate cum se cuvine în credinţă, sacramentele conferă harul pe care-l semnifică40. Ele sunt eficiente pentru că în ele acţionează Cristos însuşi: El botează, El acţionează în sacramentele sale pentru a comunica harul pe care sacramentul îl semnifică. Tatăl ascultă întotdeauna rugăciunea Bisericii Fiului său, care, în epicleza fiecărui sacrament, îşi exprimă credinţa în puterea Duhului. După cum focul transformă în sine tot ce atinge, Duhul Sfânt transformă în Viaţă divină ceea ce este supus puterii sale.

1128. Acesta e sensul afirmaţiei Bisericii41: sacramentele acţionează ex opere operato (literalmente: "prin însuşi faptul împlinirii acţiunii"), adică în virtutea lucrării mântuitoare a lui Cristos săvârşite o dată pentru totdeauna. Urmează că "sacramentul nu este realizat de sfinţenia omului care îl dă sau care îl primeşte, ci de puterea lui Dumnezeu42". Atunci când un sacrament este celebrat conform cu intenţia Bisericii, puterea lui Cristos şi a Duhului său acţionează în el şi prin el independent de sfinţenia personală a slujitorului sacru. Totuşi, roadele sacramentelor depind şi de dispoziţiile celui care le primeşte.

1129. Biserica afirmă că pentru credincioşi sacramentele Noului Legământ sunt necesare pentru mântuire43. "Harul sacramental" este harul Duhului Sfânt dat de Cristos şi propriu fiecărui sacrament. Duhul vindecă şi transformă pe cei care îl primesc, conformându-i Fiului lui Dumnezeu. Rodul vieţii sacramentale este faptul că Duhul înfierii îi îndumnezeieşte44 pe credincioşi, unindu-i în mod vital cu Fiul unul-născut, Mântuitorul.


V. Sacramentele vieţii veşnice

1130. Biserica celebrează misterul Domnului său "până când va veni" şi "Dumnezeu va fi totul în toţi" (1 Cor 11, 26; 15, 28). Încă din perioada apostolică liturgia este atrasă spre ţinta ei de suspinul Duhului în Biserică: Marana tha! (1 Cor 16, 22). Liturgia participă astfel la dorinţa lui Isus: "Cu mare dor am dorit să mănânc acest Paşte cu voi (...) până când el va fi împlinit în Împărăţia lui Dumnezeu" (Lc 22, 15-16). În sacramentele lui Cristos Biserica primeşte deja arvuna moştenirii sale, ea participă deja la viaţa veşnică, totodată "aşteptând speranţa fericită şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitor al nostru Isus Cristos" (Tit 2, 13). "Duhul şi Mireasa zic: Vino! (...) Vino, Doamne Isuse" (Ap 22, 17.20).

Sfântul Toma rezumă astfel diferitele dimensiuni ale semnului sacramental: "Sacramentul e semn ce rememorează ceva precedent, şi anume pătimirea lui Cristos; e semn ce pune în evidenţă ceea ce se săvârşeşte în noi prin pătimirea lui Cristos, şi anume harul; e semn profetic ce prevesteşte Mărirea ce va să vină45".

PE SCURT

1131. Sacramentele sunt semne eficiente ale harului, instituite de Cristos şi încredinţate Bisericii, prin care ne este împărtăşită viaţa dumnezeiască. Riturile vizibile sub care sunt celebrate sacramentele semnifică şi realizează harurile proprii fiecărui sacrament. Ele aduc rod în cei care le primesc cu dispoziţiile cerute.

1132. Biserica celebrează sacramentele ca o comunitate preoţească structurată de preoţia baptismală şi de preoţia slujitorilor hirotoniţi.

1133. Duhul Sfânt pregăteşte pentru sacramente prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin credinţa ce primeşte cuvântul în inimile deschise pentru el. Atunci, sacramentele întăresc şi exprimă credinţa.

1134. Rodul vieţii sacramentale e în acelaşi timp personal şi eclezial. Pe de o parte acest rod este, în fiecare credincios, viaţa pentru Dumnezeu în Cristos Isus; pe de altă parte, el constituie, pentru Biserică, o creştere în dragoste şi în misiunea ei de a da mărturie.

Note
22Cf. SC 6.
23Cf. DS 860; 1310; 1601.
24DS 1600-1601.
25Sf. Leon cel Mare, Serm. 74, 2.
26Cf. Lc 5, 17; 6, 19; 8, 46.
27Cf. Mt 13, 52; 1 Cor 4, 1.
28Sf. Augustin, Civ. 22, 17; cf. Sf. Toma Aq., S. Th. 3, 64, 2 ad 3.
29Pius XII, Enc. Mystici Corporis.
30LG 11.
31LG 11.
32LG 10.
33Cf. In 20, 21-23; Lc 24, 47; Mt 28, 18-20.
34Cc. Tridentin: DS 1609.
35PO 4.
36SC 59.
37Ep. 217.
38Cf. DV 8.
39Cf. UR 2 şi 15.
40Cf. Cc. Trid.: DS 1605 şi 1606.
41Cf. Cc. Trid.: DS 1608.
42Sf. Toma Aq., S. Th. 3, 68, 8.
43Cf. Cc. Trid.: DS 1604.
44Cf. 2 Pt 1, 4.
45S. Th. 3, 60, 3


Pagina anterioară Pagina următoare