Catehismul Bisericii Catolice (partea a II-a)



Articolul 2
Diversitate liturgică şi unitate a misterului



Tradiţiile liturgice şi catolicitatea Bisericii

1200. De la cea dintâi Comuniune din Ierusalim şi până la Parusie, în orice loc, Bisericile lui Dumnezeu, fidele credinţei apostolice, celebrează acelaşi mister pascal. Misterul celebrat în liturgie este unul singur, însă formele celebrării sale sunt variate.

1201. Bogăţia de nepătruns a misterului lui Cristos este atât de mare, încât exprimarea ei nu poate fi epuizată de nici o tradiţie liturgică. Istoria apariţiei şi dezvoltării acestor rituri constituie mărturia unei uimitoare complementarităţi. Trăind aceste tradiţii liturgice în comuniune de credinţă şi prin sacramentele credinţei, Bisericile s-au îmbogăţit reciproc şi cresc în fidelitatea faţă de Tradiţie şi faţă de misiunea comună întregii Biserici71.

1202. Diferitele tradiţii liturgice s-au născut în funcţie de misiunea Bisericii. Bisericile din aceeaşi arie geografică şi culturală au ajuns să celebreze misterul lui Cristos sub forme proprii, legate de specificul culturilor: în tradiţia "tezaurului credinţei" (2 Tim 1, 14), în simbolismul liturgic, în organizarea comuniunii frăţeşti, în înţelegerea teologică a misterelor şi în tipurile de sfinţenie. Astfel, Cristos, Lumina şi Mântuirea tuturor popoarelor, este manifestat prin viaţa liturgică a unei Biserici, poporului şi culturii la care acea Bisertică este trimisă şi în care e înrădăcinată. Biserica este catolică: ea poate integra în unitatea sa, purificându-le, toate bogăţiile adevărate ale feluritelor culturi72.

1203. Tradiţiile liturgice sau Riturile aflate astăzi în uz în Biserică sunt: Ritul latin (îndeosebi Ritul roman, dar şi Riturile unor Biserici locale cum ar fi ritul ambrozian sau cel al anumitor ordine călugăreşti) şi Riturile: bizantin, alexandrin, sau copt, siriac, armean, maronit şi caldeean. "Fidel tradiţiei, Conciliul declară că Sfânta Maică Biserica socoteşte egale în drepturi şi în demnitate toate Riturile legitim recunoscute şi vrea ca în viitor să fie păstrate şi cultivate în toate modurile73".

Liturgie şi culturi

1204. Aşadar, celebrarea liturgică trebuie să fie în concordanţă cu spiritul şi cultura diferitelor popoare74. Pentru ca misterul lui Cristos să fie "cunoscut de toate neamurile spre ascultarea credinţei" (Rom 16, 26), el trebuie vestit, celebrat şi trăit în toate culturile, astfel încât ele să nu fie suprimate, ci recuperate şi desăvârşite prin el75. Mulţimea fiilor lui Dumnezeu pot ajunge la Tatăl ca să-l preamărească într-un singur Duh, cu şi prin propria lor cultură umană, asumată şi transfigurată de Cristos.

1205. "În liturgie, mai ales în aceea a sacramentelor, există o parte neschimbătoare – fiindcă este de instituire divină - a cărei Păstrătoare este Biserica, şi părţi ce pot fi schimbate, pe care ea are dreptul, şi uneori chiar datoria, de a le adapta la culturile popoarelor nou evanghelizate76".

1206. "Diversitatea liturgică poate fi izvor de îmbogăţire, dar totodată ea poate da naştere la tensiuni, neînţelegeri reciproce şi chiar schisme. În acest domeniu e limpede că diversitatea nu trebuie să dăuneze unităţii. Ea se poate exprima doar prin fidelitatea faţă de credinţa comună, faţă de semnele sacramentale pe care Biserica le-a primit de la Cristos şi faţă de comuniunea ierarhică. Adaptarea la culturi necesită o convertire a inimii şi, dacă e nevoie, anumite rupturi cu obiceiurile străvechi incompatibile cu credinţa catolică77".

PE SCURT

1207. Se cuvine ca celebrarea liturgiei să aspire la exprimarea în cultura poporului în care se află Biserica, fără a se supune acesteia. Pe de altă parte, liturgia însăşi dă naştere unor culturi şi le plămădeşte.

1208. Întrucât semnifică şi comunică acelaşi mister al lui Cristos, diferitele tradiţii liturgice, sau Rituri, legitim recunoscute manifestă catolicitatea Bisericii.

1209. Criteriul care asigură unitatea în multitudinea de tradiţii liturgice este fidelitatea faţă de Tradiţia apostolică: comuniunea în credinţă şi în sacramentele primite de la apostoli, comuniune semnificată şi garantată de succesiunea apostolică.

Note
71Cf. EN 63-64.
72Cf. LG 23; UR 4.
73SC 4.
74Cf. SC 37-40.
75Cf. CT 53.
76Ioan Paul al II-lea, Scris. ap. Vicesimus quintus annus 16. Cf. SC 21.
77 1856. Ibid.


Pagina anterioară Pagina următoare