Catehismul Bisericii Catolice (partea a II-a)


SECŢIUNEA A DOUA



Cele şapte sacramente ale Bisericii


1210. Sacramentele Legii celei noi sunt instituite de Cristos şi sunt în număr de şapte: Botezul, Mirul, Euharistia, Pocăinţa, Ungerea bolnavilor, Preoţia şi Căsătoria. Cele şapte sacramente sunt legate de toate etapele şi toate momentele importante ale vieţii creştinului: ele dau naştere şi creştere, vindecare şi misiune vieţii de credinţă a creştinilor. În aceasta, între etapele vieţii naturale şi etapele vieţii spirituale există o anumită asemănare1.

1211. Urmând această analogie, vom expune mai întâi cele trei sacramente ale iniţierii creştine (capitolul întâi), apoi sacramentele de vindecare (capitolul al doilea), în sfârşit sacramentele aflate în slujba comuniunii şi misiunii credincioşilor (capitolul al treilea). Desigur, această ordine nu este singura posibilă, dar ea ne îngăduie să vedem că sacramentele formează un organism în care fiecare sacrament în parte îşi are locul său vital. În acest organism, Euharistia ocupă un loc unic, ca "sacrament al sacramentelor". "toate celelalte sacramente sunt rânduite în vederea acestuia ca scop al lor2".

CAPITOLUL ÎNTÂI



Sacramentele iniţierii creştine





1212. Prin sacramentele iniţierii creştine – Botezul, Mirul şi Euharistia – sunt puse temeliile oricărei vieţi creştine. "Participarea la natura divină, dăruită oamenilor prin harul lui Cristos, comportă o anumită analogie cu originea, creşterea şi susţinerea vieţii naturale. Într-adevăr, născuţi la o viaţă noua prin Botez, credincioşii sunt întăriţi prin sacramentul Mirului şi primesc în Euharistie pâinea vieţii veşnice. Astfel, prin aceste sacramente ale iniţierii creştine, ei primesc tot mai mult bogăţiile vieţii divine şi înaintează spre desăvârşirea iubirii3.
ARTICOLUL 1
Sacramentul Botezului




1213. Sfântul Botez este fundamentul întregii vieţi creştine, poarta vieţii în Duh (vitae spiritualis ianua), ce deschide calea spre celelalte sacramente. Prin Botez suntem eliberaţi de păcat şi renăscuţi ca fii ai lui Dumnezeu, devenim mădulare ale lui Cristos, suntem încorporaţi în Biserică şi făcuţi părtaşi de misiunea ei4: "Baptismus est sacramentum regenerationis per aquam in verbo. – Botezul este sacramentul renaşterii prin apă şi în cuvânt5".


I. Cum este numit acest sacrament?

1214. Este numit Botez după ritul central prin care se săvârşeşte: a boteza (în greacă baptizein) înseamnă "a cufunda, a scufunda"; "cufundarea" în apă simbolizează înmormântarea catehumenului în moartea lui Cristos, de unde iese prin învierea împreună cu El6 ca făptură nouă" (2 Cor 5, 17; Gal 6, 15).

1215. Acest sacrament mai este numit "baia renaşterii şi înnoirii în Duhul Sfânt" (Tit 3, 5), fiindcă simbolizează şi înfăptuieşte acea naştere din apă şi din Duh fără de care "nimeni nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu" (In 3, 5).

1216. "Această baie este numită iluminare, pentru că cei care primesc această învăţătură (catehetică) au cugetul luminat7…". Primind prin botez Cuvântul, "lumina cea adevărată care luminează pe tot omul " (In 1, 9), creştinul, "după ce a fost luminat" (Evr 10, 32), a devenit "Fiu al luminii" (1 Tes 5, 5) şi el însuşi "lumină" (Ef 5, 8):

Botezul este cel mai frumos şi cel mai minunat dintre darurile lui Dumnezeu (…). Îl numim dar, har, ungere, luminare, haină de nestricăciune, baie a renaşterii, pecete şi tot ce poate fi mai scump. Este dar, pentru că este oferit celor care nu aduc nimic, este har, fiindcă este dăruit chiar şi celor păcătoşi; botez, pentru că păcatul este îngropat în apă; ungere, pentru că este sfânt şi regesc (aşa sunt cei care sunt unşi); luminare, fiindcă este lumină strălucitoare; haină, fiindcă acoperă ocara noastră; baie, pentru că spală; pecete, fiindcă ne ocroteşte şi fiindcă este semnul puterii lui Dumnezeu8.


II. Botezul în economia mântuirii

Prefigurările Botezului în Vechiul Legământ

1217. În liturgia din Noaptea de Paşti, la binecuvântarea apei de Botez, Biserica comemorează solemn marile evenimente din istoria mântuirii care prefigurau misterul Botezului:

Dumnezeule, cu putere nevăzută Tu săvârşeşti lucruri minunate prin semnele sfintelor Taine şi de-a lungul timpului ai pregătit în multe chipuri apa, făptura ta, ca să dezvălui harul Botezului9.

1218. De la începutul lumii, această creatură smerită şi minunată este izvorul vieţii şi al rodniciei. Sfânta Scriptură o vede sub aripile Duhului lui Dumnezeu10.

Dumnezeule, Duhul tău încă de la facerea lumii se purta deasupra apelor dându-le de pe atunci sămânţa puterii de sfinţire11.

1219. În Arca lui Noe, Biserica a văzut o prefigurare a mântuirii prin Botez. Într-adevăr, prin ea, "puţine suflete, adica opt, s-au mântuit prin apă" (1 Pt 3, 20):

Dumnezeule, prin însăşi revărsarea potopului, ai arătat chipul renaşterii spirituale, căci una şi aceeaşi apă a însemnat în mod tainic şi sfârşitul păcatului şi începutul sfinţeniei12.

1220. Dacă apa de izvor simbolizează viaţa, apa mării este un simbol al morţii. De aceea putea să prefigureze misterul Crucii. Prin acest simbolism, Botezul semnifică împărtăşirea din moartea lui Cristos.

1221. Eliberarea înfăptuită prin Botez este vestită mai ales de trecerea Mării Roşii, adevărată izbăvire a lui Israel din sclavia Egiptului:

Dumnezeule, Tu i-ai făcut pe fiii lui Abraham să treacă Marea Roşie pe cărare uscată, pentru ca mulţimea, eliberată din robia faraonului, să prefigureze poporul celor botezaţi13.

1222. În sfârşit, Botezul este prefigurat în trecerea Iordanului, prin care Poporul lui Dumnezeu primeşte darul Ţării făgăduite urmaşilor lui Abraham, imagine a vieţii veşnice. Făgăduinţa acestei fericite moşteniri se împlineşte în Noul Legământ.

Botezul lui Cristos

1223. Toate prefigurările din Vechiul Legământ îşi găsesc împlinirea în Isus Cristos. El îşi începe viaţa publică după ce a primit botezul de la Ioan în Iordan14, iar după Înviere le încredinţează apostolilor această misiune: "Mergeţi, aşadar, şi faceţi ucenici în toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi învăţându-i să păzească toate câte vi le-am poruncit". (Mt 28, 19-20)15.

1224. Domnul s-a supus de bună voie Botezului Sfântului Ioan, rânduit pentru păcătoşi, ca să "împlinească toată dreptatea" (Mt 3,15). Acest gest al lui Isus este o manifestare a "nimicirii" de sine (Fil 2,7). Duhul care se purta peste apele celei dintâi creaţii coboară atunci asupra lui Cristos, ca preludiu al noii creaţii, iar Tatăl îl arată pe Isus drept "Fiul său preaiubit" (Mt 3, 16-17).

1225. Cristos a deschis tuturor oamenilor izvoarele Botezului prin Paştele său. Într-adevăr, El vorbise deja despre suferinţa prin care avea să treacă la Ierusalim ca despre un "Botez" cu care trebuia să fie botezat (Mc 10, 38)16. sângele şi apa care au curs din coasta străpunsă a lui Isus cel răstignit (In 19, 34) sunt semne ale Botezului şi ale Euharistiei, sacramente ale vieţii celei noi17: de atunci ne putem naşte din "apă şi Duh Sfânt" ca să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu (In 3, 5).

Vezi unde ai fost botezat, de unde vine Botezul, dacă nu din Crucea lui Cristos, din moartea lui Cristos. Acolo e tot misterul: El a suferit pentru tine. În El ai fost răscumpărat, în El ai fost mântuit18.

Botezul în Biserică

1226. Din ziua de Rusalii, Biserica a celebrat şi a administrat Sfântul Botez. Într-adevăr, Sfântul Petru spune mulţimii răscolite de predica sa: "Convertiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt" (Fapte 2, 38). Apostolii şi colaboratorii lor oferă Botezul oricui crede în Isus: iudei, temători de Dumnezeu, păgâni19. Botezul apare întotdeauna legat de credinţă: "Crede în Domnul Isus şi te vei mântui, tu şi casa ta", îi spune Sfântul Paul temnicerului de la Filipi. Povestirea continuă: "Temnicerul a primit îndată Botezul, el şi toţi ai săi" (Fapte 16, 31-33).

1227. După Sfântul Apostol Paul, prin Botez credinciosul este părtaş de moartea lui Cristos; este înmormântat şI învie împreună cu El:

Toţi câţi am fost botezaţi în Cristos Isus, întru moartea lui am fost botezaţi. Într-adevăr, am fost înmormântaţI împreună cu El prin Botez în moarte, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin mărirea Tatălui, tot astfel să umblăm şi noi în înnoirea vieţii (Rom 6, 3-4)20.

Cei botezaţi s-au "îmbrăcat în Cristos" (Gal 3, 27). Prin Duhul Sfânt, Botezul este o baie care curăţeşte, sfinţeşte şi îndreptăţeşte21.

1228. Botezul este, aşadar. O baie de apă în care "sămânţa nestricăcioasă" a Cuvântului lui Dumnezeu îşi dă rodul dătător de viaţă. Sfântul Augustin va spune despre Botez: "Accedit verbum ad elementum, et fit Sacramentum. – Cuvântul se uneşte cu elementul material şi se face sacramentul22".


III. Cum se celebrează sacramentul Botezului?

Iniţierea creştină

1229. Încă din vremea apostolilor cine vrea să devină creştin trebuie să parcurgă un drum şi o iniţiere în mai multe etape. Acest drum poate fi străbătut repede sau lent. El va trebui să cuprindă întotdeauna câteva elemente esenţiale: vestirea Cuvântului, primirea Evangheliei care să provoace convertirea, profesiunea de credinţă, Botezul, revărsarea Duhului Sfânt, accesul la Comuniunea euharistică.

1230. Această iniţiere a îmbrăcat forme foarte variate de-a lungul veacurilor şi în funcţie de împrejurări. În primele secole ale Bisericii, iniţierea creştină a cunoscut o mare dezvoltare, cu o lungă perioadă de catehumenat şi o înlănţuire de ritualuri pregătitoare care jalonau liturgic drumul pregătirii catehumenale pentru a se încheia cu celebrarea sacramentelor iniţierii creştine.

1231. Acolo unde Botezul copiilor a devenit în mare măsură forma obişnuită de celebrare a acestui sacrament, ea s-a transformat într-un act unic ce înglobează în chip foarte redus etapele pregătitoare ale iniţierii creştine. Prin însăşi natura sa, Botezul copiilor necesită un catehumenat postbaptismal. Nu e vorba doar de necesitatea unei instruiri ulterioare Botezului, ci de dezvoltarea necesară a harului baptismal în creşterea persoanei. Acesta este spaţiul specific al catehismului.

1232. Conciliul Vatican II a restabilit, pentru Biserica latină, "catehumenatul adulţilor, împărţit în mai multe etape23". Ritualurile acestuia se găsesc în Ordo initiationis christianae adultorum (1972). Pe lăngă aceasta, Conciliul a îngăduit ca "în afară de elementele cuprinse în tradiţia creştină", în teritoriile de misiune "să fie admise şi elemente de iniţiere aflate în uz la respectivul popor, în măsura în care se pot adapta cultului creştin24".

1233. Aşadar, astăzi, în toate riturile latine şi orientale, iniţierea creştină a adulţilor începe de la intrarea în catehumenat, atingând punctul culminant într-o celebrare unitară a celor trei sacramente – Botezul, Mirul şi Euharistia25. În riturile orientale, iniţierea creştină a copiilor începe la Botez, urmat imediat de Mir şi de Euharistie, în timp ce în ritul roman ea se continuă timp de câţiva ani de cateheză, desăvârşindu-se mai târziu cu Mirul şi Euharistia, culme a iniţierii lor creştine26.

Mistagogia celebrării

1234. Semnificaţia şi harul sacramentului Botezului apar limpede în riturile celebrării sale. Numai urmărind, printr-o participare atentă, gesturile şi cuvintele acestei celebrări, credincioşii sunt iniţiaţi în bogăţiile pe care acest sacrament le semnifică şi le înfăptuieşte în fiecare nou botezat.

1235. Semnul Crucii, la începutul celebrării, marchează pecetea lui Cristos asupra celui care îi va aparţine şi semnifică harul răscumpărării pe care Cristos ni l-a dobândit prin Crucea sa.

1236. Vestirea Cuvântului lui Dumnezeu îi luminează cu adevărul revelat pe candidaţi şi adunarea credincioşilor şi trezeşte răspunsul credinţei, care nu poate fi separată de Botez. Într-adevăr, Botezul este în chip deosebit "sacramentul credinţei", fiindcă el este intrarea sacramentală în viaţa de credinţă.

1237. Deoarece Botezul semnifică eliberarea de păcat şi de cel care l-a instigat – diavolul - , asupra candidatului se rosteşte un exorcism (sau mai multe). Este uns cu uleiul catehumenilor sau celebrantul îşi impune mâna asupra lui şi candidatul se leapădă în chip explicit de Satana. Astfel pregătit, el poate mărturisi credinţa Bisericii, căreia îi va fi "încredinţat" prin Botez27.

1238. Apa de Botez este sfinţită printr-o rugăciune de epicleză (fie atunci pe loc, fie în noaptea de Paşti). Biserica îi cere lui Dumnezeu ca, prin Fiul lui, puterea Duhului Sfânt să se coboare în această apă, pentru ca cei care vor fi botezaţi în ea "să se nască din apă şi din Duh" (In 3, 5).

1239. Urmează ritul esenţial al sacramentului: Botezul propriu-zis, care semnifică şi înfăptuieşte moartea faţă de păcat şi intrarea în viaţa Preasfintei Treimi prin configurarea cu misterul pascal al lui Cristos. În modul cel mai semnificativ, Botezul se săvârşeşte prin scufundarea de trei ori în apa baptismală. Însă, încă din antichitate, el poate fi conferit şi turnând apă de trei ori pe capul candidatului.

1240. În Biserica latină, această triplă turnare este însoţită de cuvintele oficiantului: "N., eu te botez în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh". În liturgiile orientale, catehumenul fiind întors spre răsărit, preotul spune: "Botează-se robul lui Dumnezeu, N., în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh". La invocarea fiecăreia dintre cele trei persoane ale Sfintei Treimi, îl cufundă în apă şi îl ridică.

1241. Ungerea cu sfânta crismă, ulei parfumat sfinţit de episcop, semnifică darul Duhului Sfânt făcut noului botezat. El a devenit creştin, adică "uns" cu Duhul Sfânt, încorporat lui Cristos, care este uns preot, profet şi rege28.

1242. În liturgia Bisericilor orientale, ungerea postbaptismală constituie sacramentul Mirului. În liturgia romană, ea vesteşte o a doua ungere cu sfânta crismă, pe care o va da episcopul: sacramentul Confirmării, care "confirmă" – ca să spunem aşa – şi desăvârşeşte ungerea baptismală.

1243. Veşmântul alb simbolizează faptul că cel botezat "s-a îmbrăcat îm Cristos" (Gal 3, 27): a înviat împreună cu Cristos. Lumânarea, aprinsă de la lumânarea pascală, semnifică luminarea neofitului de către Cristos. În Cristos, cei botezaţi sunt "lumina lumii" (Mt 5, 14)29.

Noul botezat este acum fiu al lui Dumnezeu în Fiul Unul-născut. El poate spune rugăciunea fiilor lui Dumnezeu: Tatăl nostru.

1244. Prima împărtăşanie euharistică. Devenit fiu al lui Dumnezeu, îmbrăcat în haina de nuntă, neofitul este primit "la ospăţul de nuntă al Mielului" şi primeşte hrana vieţii celei noi, Trupul şi Sângele lui Cristos. Bisericile orientale păstrează o conştiinţă vie a unităţii iniţierii creştine, dând Sfânta Împărtăşanie tuturor celor care au primit Botezul şi Mirul, chiar şi pruncilor, amintindu-şi de cuvintele Domnului: "Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi" (Mc 10, 14). Biserica latină, care rezervă accesul la Sfânta Împărtăşanie celor care au atins vârsta priceperii, exprimă deschiderea Botezului spre Euharistie apropiind de altar copilul nou botezat, pentru rugăciunea Tatăl Nostru.

1245. Binecuvântarea solemnă încheie celebrarea Botezului. La Botezul nou-născuţilor, binecuvântarea mamei ocupă un loc aparte.


IV. Cine poate să primească Botezul?

1246. "Orice fiinţă umană încă nebotezată, şi numai ea, este capabilă să primească botezul30".

Botezul adulţilor

1247. Încă de la începuturile Bisericii, Botezul adulţilor este situaţia cea mai normală acolo unde vestirea Evangheliei este încă recentă. Catehumenatul (pregătirea pentru Botez) ocupă în acest caz un loc important. Iniţiere în credinţa şi în viaţa creştină, el trebuie să pregătească pentru primirea darului lui Dumnezeu în Botez, Mir şi Euharistie.

1248. Catehumenatul sau formarea catehumenilor are ca scop să le îngăduie ca, răspunzând la iniţiativa divină şi în unire cu o comunitate eclezială, să-şi ducă la maturitate convertirea şi credinţa. E vorba de o "formare la viaţa creştină integrală (…) prin care ucenicii se ataşează de Cristos, Învăţătorul lor. Aşadar, catehumenii să fie iniţiaţi (…) în misterul mântuirii, în trăirea Evangheliei şi, prin rituri sacre celebrate în mod succesiv, să fie introduşi în viaţa de credinţă, în viaţa liturgică şi în dragostea Poporului lui Dumnezeu31".

1249. Catehumenii "sunt deja uniţi cu Biserica, aparţin deja familiei lui Cristos şi adesea trăiesc deja o viaţă de credinţă, de speranţă şi de iubire32 ". "Maica Biserică îi îmbrăţişează ca pe fiii săi, cu iubire şi grijă33".

Botezul copiilor

1250. Născându-se cu o natură umană decăzută şi întinată de păcatul strămoşesc, copiii au şi ei nevoie de naşterea cea nouă prin Botez34 ca să fie eliberaţi de puterea întunericului şi să fie strămutaţi în Împărăţia libertăţii fiilor lui Dumnezeu35, la care toţi oamenii sunt chemaţi. Pura gratuitate a harului mântuirii se arată în chip deosebit în Botezul copiilor. Biserica şi părinţii l-ar priva pe copil de harul inestimabil de a deveni fiu al lui Dumnezeu dacă nu i-ar conferi Botezul la putin timp după naştere36.

1251. Părinţii creştini vor recunoaşte că această practică este în concordanţă şi cu rolul de hrănitori ai vieţii pe care Dumnezeu le-a încredinţat-o37.

1252. Practica botezării pruncilor este o tradiţie imemorială a Bisericii. Este atestată explicit din secolul al II-lea. Totuşi, este probabil că încă de la începutul propovăduirii apostolice, când "familii" întregi au primit Botezul38, au fost botezaţi şi copiii39.

Credinţă şi Botez

1253. Botezul este sacramentul credinţei40. Însă credinţa are nevoie de comunitatea credincioşilor. Fiecare dintre credincioşi poate creşte numai prin credinţa Bisericii. Credinţa cerută pentru Botez nu este o credinţă perfectă şi matură, ci un început chemat să se dezvolte. Catehumenului ori naşului său i se pune întrebarea: "Ce ceri de la Biserica lui Dumnezeu?" Şi el răspunde: "Credinţa!".

1254. La toţi cei botezaţi, copii sau adulţi, credinţa trebuie să crească după Botez. De aceea, în fiecare an, în noaptea de Paşti, Biserica celebrează reînnoirea făgăduinţelor de la Botez. Pregătirea pentru Botez aduce doar până în pragul vieţii celei noi. Botezul este izvorul vieţii celei noi în Cristos, din care curge întreaga viaţă creştină.

1255. Pentru ca harul baptismal să se poată dezvolta, ajutorul părinţilor este important. De asemeni rolul naşului sau al naşei, care trebuie să fie credincioşi statornici, capabili şi pregătiţi să-l ajute pe noul botezat, copil sau adult, pe drumul său în viaţa creştină41. Sarcina lor este o adevărată funcţie eclezială (officium42). Întreaga comunitate eclezială are o parte de responsabilitate în dezvoltarea şi păstrarea harului primit la Botez.


V. Cine poate boteza?

1256. Celebranţii obişnuiţi ai Botezului sunt episcopul şi preotul, iar în Biserica latină, şi diaconul43. În caz de necesitate, orice persoană, chiar nebotezată, având intenţia cerută, poate boteza. Intenţia cerută este să vrea să facă ceea ce face Biserica atunci când botează şi să folosească formula baptismală trinitară. Biserica vede motivul acestei posibilităţI în voinţa mântuitoare universală a lui Dumnezeu44 şi în necesitatea Botezului pentru mântuire45.


VI. Necesitatea Botezului

1257. Domnul însuşi arată că Botezul este necesar pentru mântuire46. De aceea El le-a poruncit ucenicilor să vestească Evanghelia şi să boteze toate neamurile47. Botezul este necesar pentru mântuirea celor cărora le-a fost vestită Evanghelia şi care au avut posibilitatea să ceară acest sacrament48. Biserica nu cunoaşte altă cale de a asigura intrarea în fericirea veşnică, în afară de Botez: de aceea are grijă să nu neglijeze misiunea pe care a primit-o de la Domnul de a-i face să renască "din apă şi din Duhul Sfânt" pe toţi cei care pot fi botezaţi. Dumnezeu a legat mântuirea de sacramentul Botezului, dar El însuşi nu este legat de sacramentele sale.

1258. Dintotdeauna, Biserica păstrează convingerea fermă că cei care suferă moartea în numele credinţei, fără să fi primit Botezul, sunt botezaţi prin însăşi moartea lor pentru şi cu Cristos. Acest Botez al sângelui, ca şi dorinţa Botezului, aduc roadele Botezului, fără a fi sacrament.

1259. Catehumenilor care mor înainte de Botez, dorinţa explicită de a-l primi, unită cu căinţa pentru păcate şi cu iubirea, le asigură mântuirea pe care nu au putut-o dobândi prin sacrament.

1260. "De vreme ce Cristos a murit pentru toţi, iar chemarea ultimă a omului este în mod efectiv una, şi anume divină, trebuie să susţinem că Duhul Sfânt oferă tuturor posibilitatea ca, într-un mod cunoscut de Dumnezeu, să fie asociaţi acestui Mister pascal49". Orice om care, deşi nu cunoaşte Evanghelia lui Cristos şi Biserica lui, caută adevărul şi face voinţa lui Dumnezeu după cum o cunoaşte, poate fi mântuit. Putem presupune că asemenea persoane ar fi dorit explicit Botezul dacă ar fi cunoscut necesitatea lui.

1261. În ceea ce priveşte copiii morţi fără Botez, Biserica nu poate decât să-i încredinţeze îndurării lui Dumnezeu, aşa cum o face în funeraliile pentru ei. Într-adevăr, marea milostivire a lui Dumnezeu, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi50, şi iubirea lui Isus faţă de copii, care l-a făcut să spună: "Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi" (Mc 10, 14) ne permit să sperăm că există o cale de mântuire pentru copiii morţi fără Botez. Cu atât mai stăruitor este totuşi apelul Bisericii de a nu-i împiedica pe prunci să vină la Cristos prin darul Sfântului Botez.


VII. Harul Botezului

1262. Diferitele efecte ale Botezului sunt semnificate de elementele sensibile ale ritului sacramental. Cufundarea în apă face apel la simbolismul morţii şi al purificării, dar şi al renaşterii şi al reînnoirii. Cele două efecte principale sunt aşadar, curăţirea de păcate şi naşterea cea nouă în Duhul Sfânt51.

Pentru iertarea păcatelor

1263. Prin Botez sunt iertate toate păcatele, păcatul strămoşesc şi toate păcatele personale, ca şi toate pedepsele pentru păcat52. Într-adevăr, în cei care au fost renăscuţi nu rămâne nimic care să-i împiedice să intre în Împărăţia lui Dumnezeu, nici păcatul lui Adam, nici păcatul personal, nici urmările păcatului, dintre care cea mai gravă este despărţirea de Dumnezeu.

1264. În cel botezat dăinuie totuşi anumite consecinţe ale păcatului, ca suferinţele, boala, moartea ori fragilităţile inerente vieţii, cum ar fi slăbiciunile de caracter etc., precum şi o înclinaţie spre păcat, pe care Tradiţia o numeşte concupiscenţă sau, metaforic, "focarul păcatului" (fomes pecati): "Lăsată pentru încercarea noastră, concupiscenţa nu poate dăuna celor care, neconsimţind la ea, rezistă cu curaj prin harul lui Cristos. Mai mult, "cel care va lupta după legile jocului va primi coroana" (2 Tim 2, 5)53".

"O făptură nouă"

1265. Nu numai că Botezul curăţeşte de toate păcatele, dar face din neofit "o făptură nouă" (2 Cor 5, 17), un fiu adoptiv al lui Dumnezeu54, "părtaş la firea dumnezeiască" (2 Pt 1, 4), mădular al lui Cristos55 şi moştenitor împreună cu El (Rom 8, 17), templu al Duhului Sfânt56.

1266. Preasfânta Treime dăruieşte celui botezat harul sfinţitor, harul îndreptăţirii care:

Astfel, întregul organism al vieţii supranaturale a creştinului îşi are rădăcina în Sfântul Botez

Încorporaţi în Biserică, Trupul lui Cristos

1267. Botezul face din noi mădulare ale Trupului lui Cristos. "Atunci (…) nu suntem oare mădulare unii altora?" (Ef 4, 25). Botezul încorporează în Biserică. Din apa Botezului se naşte unicul Popor al lui Dumnezeu, al Noului Legământ, care depăşeşte toate graniţele naturale sau umane dintre popoare, culturi, rase şi sexe: "Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup" (1 Cor 12, 13).

1268. Cei botezaţi au devenit "pietre vii" spre zidirea unei "case duhovniceşti", "preoţie sfântă" (1 Pt 2, 5). Prin Botez, ei participă la preoţia lui Cristos, la misiunea lui profetică şi regească, sunt "seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor dobândit ca să vestească în lume faptele măreţe ale Aceluia care i-a chemat din întuneric la minunata sa lumină" (1 Pt 2, 9). Botezul îl face pe om părtaş la preoţia comună a credincioşilor.

1269. Devenit membru al Bisericii, cel botezat nu-şi mai aparţine sieşi (1 Cor 6, 19), ci Aceluia care a murit şi a înviat pentru noi57. De acum, el este chemat să se supună celorlalţi58, să-i slujească59 în comuniunea Bisericii şi să fie "smeriţi şi ascultători" faţă de conducătorii Bisericii (Evr 13, 17) şi să se poarte faţă de ei cu respect şi afecţiune60. În aceeaşi măsură în care Botezul este izvorul responsabilităţilor şi al îndatoririlor, cel botezat se bucură şi de drepturi în sânul Bisericii: de a primi sacramentele, de a se hrăni cu cuvântul lui Dumnezeu şi de a fi susţinut de celelalte ajutoare spirituale ale Bisericii61.

1270. "Renăscuţi ca fii ai lui Dumnezeu printr-o nouă naştere [baptismală], [cei botezaţi] trebuie să mărturisească înaintea oamenilor credinţa pe care au primit-o de la Dumnezeu prin Biserică62" şi să participe la activitatea apostolică şi misionară a Poporului lui Dumnezeu63.

Legătura sacramentală a unităţii creştinilor

1271. Botezul constituie fundamentul comuniunii între toţi creştinii, chiar şi cu aceia care nu sunt încă în deplină comuniune cu Biserica catolică: "Într-adevăr, cei care cred în Cristos şi au primit în mod valid Botezul se află într-o anumită comuniune, deşi imperfectă, cu Biserica catolică. (…) Îndreptăţiţi prin credinţa primită la Botez, sunt încorporaţi lui Cristos şi de aceea poartă pe drept numele de creştini şi sunt recunoscuţi pe bună dreptate ca fraţi în Domnul de către fiii Bisericii catolice64". "Aşadar Botezul constituie legătura sacramentală a unităţii existente între toţi aceia care au fost regeneraţi prin el65".

O pecete spirituală de neşters

1272. Încorporat lui Cristos prin Botez, cel botezat este făcut asemenea chipului lui Cristos66. Botezul îl pecetluieşte pe creştin cu un sigiliu spiritual de neşters (caracter) al apartenenţei sale la Cristos. Această pecete nu este ştearsă de nici un păcat, chiar dacă păcatul împiedică Botezul să aducă roade de mântuire67. Dat o dată pentru totdeauna, Botezul nu poate fi repetat.

1273. Încorporaţi în Biserică prin Botez, credincioşii au primit caracterul sacramental care îi consacră pentru cultul religiei creştine68. Pecetea baptismală îi face apţi şi îi angajează pe creştini să-i slujească lui Dumnezeu printr-o participare vie la liturgia sacră a Bisericii şi să-şi exercite preoţia baptismală prin mărturia unei vieţi sfinte şi a unei iubiri rodnice69.

1274. "Pecetea Domnului" ("Dominicus character70") este pecetea cu care Duhul Sfânt ne-a însemnat "pentru ziua răscumpărării" (Ef 4, 30)71. "Într-adevăr, Botezul este pecetea vieţii veşnice72". Creştinul care "va fi păstrat pecetea" până la sfârşit, adică va fi rămas fidel cerinţelor Botezului său, va putea să meargă însemnat "cu semnul credinţei73", cu credinţa Botezului său, în aşteptarea vederii fericite a lui Dumnezeu - împlinire a credinţei şi în speranţa Învierii.

PE SCURT

1275. Iniţierea creştină se împlineşte prin ansamblul celor trei sacramente: Botezul, care este începutul vieţii celei noi; Mirul, care constituie întărirea acesteia; Euharistia, care îl hrăneşte pe ucenic cu Trupul şi Sângele lui Cristos în vederea transformării în El.

1276. "Mergând, deci, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să păzească toate câte vi le-am poruncit Eu " (Mt 28, 19-20).

1277. Botezul constituie naşterea la viaţa nouă în Cristos. Potrivit voinţei Domnului, el este necesar pentru mântuire ca şi Biserica însăşi, în care Botezul ne introduce.

1278. Ritul esenţial al Botezului constă în cufundarea candidatului în apă sau în turnarea de apă pe capul lui, rostind invocarea Preasfintei Treimi, adică a Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt.

1279. Rodul Botezului sau harul baptismal este o realitate bogată care comportă: iertarea păcatului strămoşesc şi a tuturor păcatelor personale; naşterea la viaţa cea nouă prin care omul devine fiu adoptiv al Tatălui, mădular al lui Cristos, templu al Duhului Sfânt. Tocmai prin aceasta, cel botezat este încorporat în Biserică, Trupul lui Cristos, şi făcut părtaş de preoţia lui Cristos.

1280. Botezul imprimă în suflet un semn spiritual de neşters, caracterul, care îl consacră pe cel botezat cultului religiei creştine. Datorită caracterului pe care îl imprimă, Botezul nu poate fi repetat74.

1281. Cei care mor pentru credinţă, catehumenii şi toţi oamenii care, sub impulsul harului, deşi nu cunosc Biserica, îl caută totuşi pe Dumnezeu cu inimă sinceră şi se străduiesc să împlinească voinţa lui, sunt mântuiţi chiar dacă nu au primit Botezul75.

1282. Încă din cele mai vechi timpuri, Botezul este administrat copiilor, fiindcă el este un har şi un dar al lui Dumnezeu care nu presupune merite omeneşti; copiii sunt botezaţi în credinţa Bisericii. Intrarea în viaţa creştină deschide calea spre adevărata libertate.

1283. În privinţa copiilor care mor nebotezaţi, liturgia Bisericii ne îndeamnă să avem încredere în milostivirea divină şi să ne rugăm pentru mântuirea lor.

1284. La nevoie, orice persoană poate boteza, cu condiţia să aibă intenţia de a face ceea ce face Biserica şi să toarne apă pe capul candidatului, spunând: "Eu te botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh".

Note
1Cf. Sf. Toma Aq., S. Th. 3, 65, 1.
2Sf. Toma Aq., S. Th. 3, 65, 3.
3Paul VI, Const. ap. Divinae consortium naturae; cf. OICA Praenotanda 1-2.
4Cf. Cc. Florenţa: DS 1314; CIC can. 204, § 1; 849; CCEO, can. 675, § 1.
5CR 2, 2, 5.
6Cf. Rom 6, 3-4; Col 2, 12.
7Sf. Iustin, Apol. 1, 61, 12.
8Sf. Grigore de Nazianz, Or. 40, 3-4.
9LR, Vigilia Pascală 42: binecuvântarea apei de Botez.
10Cf. Gen 1-2.
11Ibid.
12Ibid.
13Ibid.
14Cf. Mt 3, 13.
15Cf. Mc 16, 15-16.
16Cf. Lc 12, 50.
17Cf. 1 In 5, 6-8.
18Sf. Ambrozie, Sacr. 2, 6.
19Cf. Fapte 2, 41; 8, 12-13; 10, 48; 16, 15.
20Cf. Col 2, 12.
21Cf. 1 Cor 6, 11; 12, 13.
22Cf. Ev. Io. 80, 3.
23SC 64.
24SC 65, cf. SC 37-40.
25Cf. AG 14; CIC, can. 851; 865; 866.
26Cf. CIC, can. 851, 2; 868.
27Cf. Rom 6, 17.
28Cf. OBP 62.
29Cf. Fil 2, 15.
30CIC, can. 864; CCEO, can. 679.
31AG 14; cf. OICA 19 şi 98.
32AG 14.
33LG 14; cf. CIC, can. 206; 788, § 3.
34Cf. DS 1514.
35Cf. Col 1, 12-14.
36Cf. CIC, can. 867; CCEO, can. 681; 686, 1.
37Cf. LG 11; 41; GS 48; CIC, can. 868.
38Cf. Fapte 16, 15. 33; 18, 8; 1 Cor 1, 16.
39Cf. CDF, Instr. Pastoralis actio.
40Cf. Mc 16, 16.
41Cf. CIC, can. 872-874.
42Cf. SC 67.
43Cf. CIC, can. 861 § 1; CCEO, can. 677 § 1.
44Cf. 1 Tim 2, 4.
45Cf. Mc 16, 16.
46Cf. In 3, 5.
47Cf. Mt 28, 20, cf. DS 1618; LG 14; AG 5.
48Cf. Mc 16, 16.
49GS 22; cf. LG 16; AG 7.
50Cf. 1 Tim 2, 4.
51Cf. Fapte 2, 38; In 3, 5.
52Cf. DS 1316.
53Cc. Trid. DS 1515.
54Cf. Gal 4, 5-7.
55Cf 1 Cor 6, 15; 12, 27.
56Cf. 1 Cor 6, 19.
57Cf. 2 Cor 5, 15.
58Cf. Ef 5, 21; 1 Cor 16, 15-16.
59Cf. In 13, 12-15.
60Cf. 1 Tes 5, 12-13.
61Cf. LG 37; CIC, can. 208-223; CCEO, can. 675, 2.
62LG 11.
63Cf. LG 17; AG 7, 23.
64UR 3.
65UR 22.
66Cf. Rom 8, 29.
67Cf. DS 1609-1619.
68Cf. LG 11.
69Cf. LG 10.
70Sf. Augustin, Ep. 98, 5.
71Cf. Ef 1, 13-14; 2 Cor 1, 21-22.
72Sf. Irineu, Dem. 3.
73LR, Canonul Roman 97.
74Cf. DS 1609 şi 1624.
75LG 16.


Pagina anterioară Pagina următoare