Rugăciunea Domnească


Tatăl nostru, care eşti în Ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în Cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi. Şi iartă-ne nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

Aceasta este cea mai frumoasă şi mai bună dintre toate rugăciunile, deoarece Însuşi Dumnezeu a întocmit-o (Matei 6:9, Luca 11:2). Într-o zi, pe când se ruga şi le explica apostolilor Săi marile beneficii ale rugăciunii, unul dintre ei I-a spus: "Doamne, învaţă-ne pe noi să ne rugăm !". Atunci Isus i-a învăţat această rugăciune. Ea conţine tot ceea ce ne trebuie sau ceea ce ar trebui să cerem. Nu putem să-i înţelegem întregul sens dintr-o dată. Cu cât medităm mai mult la ea, cu atât o înţelegem mai bine. Am putea scrie pagini întregi despre fiecare dintre cuvintele ei, şi încă nu am spune tot ceea ce ar trebui spus despre această rugăciune. Se numeşte "domnească", deoarece Domnul a făcut-o, iar alte ori o numim "Tatăl nostru" după primele ei cuvinte.

Spunem "Tatăl", deoarece Dumnezeu este, cu adevărat, tatăl nostru. Prin adresarea "Tată" în acest caz nu ne referim la prima persoană a Sfintei Treimi, ci la Sfânta Treime în ansamblul ei: la Dumnezeu. Ce face un tată pentru copiii lui ? Le dă viaţă, le oferă hrană şi îmbrăcăminte, îi învaţă, îi protejează, îi iubeşte, împarte cu ei tot ceea ce are, iar când moare le lasă lor toată averea. În toate aceste privinţe, dar într-un mult mai mare grad, Dumnezeu este Tatăl nostru. El ne-a creat şi El ne dă tot ceea ce este necesar pentru viaţa noastră. El ne dă lumina, căldura şi aerul, fără de care noi nu am putea trăi. El ne înzestrează cu hrană şi îmbrăcăminte şi face asta cu mult înainte ca noi să avem nevoie ori să ne gândim la aceste lucruri. Aţi reflectat vreodată la cât timp şi efort este necesar pentru a produce chiar şi un singur cartof, la care ne gândim atât de puţin ? Cam cu doi ani înainte de a avea nevoie de acest cartof, Dumnezeu insuflă în mintea agricultorului să păstreze cartofi de sămânţă, pe care să-i planteze anul următor. În anotimpul potrivit este pregătit terenul cu cea mai mare grijă şi este sădită sămânţa. Apoi Domnul trimite razele soarelui şi ploaia pentru ca toate să crească, dar munca agricultorului nu s-a sfârşit: el trebuie să continue să ţină pământul în bune condiţii şi să plivescă de buruieni culura lui. La timpul potrivit, cartoful este scos din pământ, dus la piaţă, adus în casa dv, gătit şi aşezat ăn farfurie. Îl luaţi poate fără să vă gândiţi la tot acest efort, ori poate că îi mulţumiţi Domnului pentru bunătatea Sa. Acesta este doar un articol pentru hrană, dar aceleaşi lucruri pot fi spuse pentru toate celelalte. Pentru haine, pentru combustibil, pentru toate. Dumnezeu pe toate le prevede şi ştie că le veţi folosi. Mai mult, El ne protejează de pericole; El ne învaţă cu vocea conştiinţei noastre şi cu cea a slujitorilor Bisericii Sale, preoţii şi episcopii noştri. El, de asemenea, ne iubeşte, după cum putem vedea după toate câte face pentru noi şi după câte ori ne iartă greşelile. El împarte tot ceea ce are cu noi. El ne-a dat nouă puterea de înţelegere şi voinţa liberă, asemănătoare cu a Sa. El ne-a dat nemurirea, adică posibilitatea ca, o dată creaţi, să trăim cât El, adică în toţi vecii. Când Stăpânul nostru a murit pe cruce, El ne-a lăsat nouă multe daruri: harurile şi meritele Sale, Sfintele Sacramente, şi însuşi Cerul. Prin urmare, este corect şi drept să Îl numim pe Dumnezeu "Tată". Taţii noştri naturali ne dau numai ceea ce ei înşişi primesc de la Dumnezeu.

Înainte de vremea Domnului nostru Isus, poporul, în rugăciunile lui, nu Îl numea pe Dumnezeu "Tată". Oamenii mai degrabă se temeau de Dumnezeu decât Îl iubeau. Când El vorbea cu ei, aşa cum s-a întmplat atunci când a dat Cele Zece Porunci lui Moise, acest lucru se petrecea între tunete, fulgere şi fum. (Exodul, cap 19). Oamenii Îl priveau pe Dumnezeu ca pe un rege mare şi teribil, care i-ar distruge pentru păcatele lor. El a trimis potopul pentru păcatele oamenilor, El a distrus cetatea păcătoasă a Sodomei cu foc din Cer (Geneza, 7:19). Ei Îl numeau Iehova, iar uneori se temeau şi să-I pronunţe numele. Dar Domnul nostru Isus ne-a învăţat că acel Dumnezeu, dincolo de a fi un rege mare şi puternic, conducător al universului şi stăpânul a toate, este, de asemenea, un părinte blând şi bun, care doreşte ca să nu fie jignit de copiii Săi mai degrabă fiindcă ei Îl iubesc decât pentru că se tem de pedeapsă, de aceea El i-a învăţat pe ucenicii Săi şi pe toţi creştinii să-L numească pe Dumnezeu cu numele cel dulce de "Tată".

Spunem "nostru", ca să arătăm că noi toţi suntem fraţi, întrucât Dumnezeu este Tatăl nostru al tuturor, deci noi nu ne rugăm doar pentru noi singuri, ci pentru toţi copiii lui Dumnezeu.

"Care eşti în Ceruri"

Catehismul ne învaţă că Dumnezeu este în tot locul. Pentru ce, atunci, trebuie să spunem "Care eşti în Ceruri", ca şi când Dumnezeu nu ar mai fi în altă parte ? Spunem aşa, pentru a ne aminti, mai întâi, că în Cer este casa noastră adevărată şi că această lume este doar un tărâm străin în care poposim o vreme pentru a face munca pe care Dumnezeu doreşte să o facem aici, iar apoi vom merge la casa noastră cea adevărată; mai apoi, să ne amintim că în Cer Îl vom vedea pe Dumnezeu faţă către faţă aşa cum este El; în sfârşit, că Cerul este locul în care Dumnezeu va locui o eternitate, împreună că cei drepţi.

Vie împărăţia Ta

Aeastă cerere conţine mai mult decât ar părea la prima vedere. Prin ea, noi cerem ca Dumnezeu să guverneze inimile noastre şi în inimile tuturor prin harul Său în viaţa aceasta, astfel încât toţi oamenii să poată ajunge la salvarea eternă şi să domnească pentru totdeauna cu Dumnezeu în Cer, unde este împărăţia gloriei Sale. Din moment ce Biserica de pe pământ este, adesea, numită "împărăţia lui Cristos" şi din moment ce întreaga muncă a Bisericii este orientată spre salvarea sufletelor, noi, prin această cerere, ne mai rugăm şi ca Biserica să se extindă pe întregul pământ, ca religia cea adevărată să fie însămânţată în toate părţile lumii, astfel încât toţi oamenii să-L poată cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu şi să-I poată sluji, să asculte cu bucurie legile Sale sfinte şi ca diavolul să nu aibă nici o putere asupra lor. Formulând această cerere, noi putem avea în minte intenţia de a ne ruga chiar şi pentru modalităţi particulare prin care adevărata religie poate fi răspândită: de exemplu, să ne rugăm ca misionarii să împlinească cu succes misiunile lor, ca preoţii şi episcopii să fie investiţi să predice Evanghelia, ca Biserica să-i învingă pe adversarii săi pretutindeni şi ca religia cea adevărată să triumfe.

"Fie voia Ta, precum în Cer, aşa şi pe pământ"

În Cer toţi îngerii şi sfinţii ascultă în mod perfect de Dumnezeu; niciodată nu îl jignesc; deci, ne rugăm ca să fie pe pământ aşa cum este în Cer, toţi oamenii să facă voia Domnului, să respecte legile Sale, să iubească Biserica Sa, să trăiască fără păcat.

"Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi"

În această cerere, prin "pâine" noi înţelegem nu numai pâinea ca atare, ci tot ceea ce ne este necesar pentru traiul zilnic, de exemplu: hrană, îmbrăcăminte, lumină, căldură, aer şi aşa mai departe; de asemenea, ne rugăm pentru hrana sufletului, care este harul. Dacă un cerşetor ne spune că nu a pus pâine în gură toată ziua, prin aceasta noi nu înţelegem că a mâncat cozonaci, ci că nu a mâncat în general. Spunem "cea de toate zilele" pentru că Domnul ne-a învăţat să nu fim lacomi sau prea atenţi cu cele ale noastre, cerând lucruri care nu ne sunt necesare, ci să cerem numai ceea ce avem nevoie.

"Şi iartă-ne nouă greşelile noastre"

"Greşeli" înseamnă, aici, păcate, adică jignirile pe care le aducem lui Dumnezeu. Când păcătuim, noi mergem într-o direcţie în care nu ar trebui, cu alte cuvinte călcăm în afara drumului virtuţii care duce la Dumnezeu, în drumul care duce la diavol.

"precum şi noi iertăm greşiţilor noştri"

Aceasta înseamnă: noi iertăm pe alţii care ne-au ofensat şi, din acest motiv, Doamne, ar trebui să ne ierţi pe noi, care Te-am ofensat pe Tine. Domnul nostru ne-a spus o frumoasă parabolă (adică a ilustrat printr-o poveste) pentru a ne explica acest lucru (Matei, 18:23). Un om foarte bogat avea un slujitor care îi datora o mare sumă de bani. Într-o bună zi, stăpânul i-a cerut slugii banii datoraţi, dar săracul slujitor nu avea nimic să-i dea. Legea acelei ţări era ca, atunci când cineva nu şi-ar putea plăti datoria, tot ceea ce avea acela putea fi vândut şi banii daţi celui căruia îi erau datoraţi, iar dacă nu ar fi fost destul, el, cu soţia şi copiii săi puteau fi vânduţi ca sclavi. Slujitorul, cunoscând aceasta, căzu în genunchi şi îl rugă pe stăpânul său să se îndure de el şi să aibă răbdare, că tot ceea ce îi datora îi va plăti. Stăpânului I S-a făcut milă de el şi i-a dat mai mult decât acela îi ceruse: i-a şters datoria. După aceea, slujitorul, care tocmai fusese iertat de o sumă mare, a plecat şi s-a întâlnit cu un coleg al său care îi datora o sumă foarte mică şi, lundu-l de gât, i-a cerut lui plata datoriei. Acest sărman slujitor, neavând nimic să-i dea în acel moment, l-a implorat pe asaltator să fie cu răbdare şi îi va da tot ce îi datora. Dar slujitorul cel cu inima împietrită, deşi el însuşi, doar cu puţin timp în urmă, ceruse şi primise o asemenea favoare de la stăpânul său, nu a ascultat ruga celui dator lui, nici nu a avut răbdare cu el, ci s-a întors şi l-a aruncat în închisoare pe acesta, până când îi va plăti datoria. Ceilalţi slujbaşi, văzând cât de neiertător este acel om care el însuşi fusese iertat, s-au dus şi i-au povestit totul stăpânului, iar stăpânul, mâniat de această purtare, l-a adus înapoi pe slujitorul cel neiertător şi l-a pus la închisoare.

"Şi nu ne duce pe noi în ispită"

"Ispita" este o încercare pentru a vedea dacă facem ori nu un anumit lucru: o încercare făcută de cineva sau de ceva (diavolul, oamenii sau propriul nostru trup) pentru a vedea dacă păcătuim sau nu. Propriu zis, Dumnezeu nu ne duce în ispită, dar ne îngăduie să cădem în ea. Putem să învingem orice ispită spre păcat cu ajutorul harului pe care Dumnezeu ni-l dă. Prin urmare, ceea ce cerem prin această cerere este ca Domnul să ne dea întotdeauna harul de a învinge tentaţiile, de a nu consimţi la ele. O ispită nu este un păcat. Ea devine un păcat numai când noi consimţim şi suntem învinşi de ea. Când suntem ispitiţi, suntem în situaţia soldaţilor pe câmpul de luptă: dacă soldaţii sunt învinşi de adversarul lor, ei cad în dizgraţie, dar, când sunt învingători, ei sunt primiţi cu multă glorie şi cu mare recompensă. Deci, când învingem o ispită, Dumnezeu ne oferă a nouă glorie şi o recompensă pentru orice victorie.

"Ci ne mântuieşte de cel rău."

De orice fel de rău, în special de răul de a fi cuceriţi de adversarii noştri spirituali, deci de a cădea în păcat şi de a-L jigni pe Dumnezeu devenind noi înşine adversarii Săi.

"Amin!"

Amin înseamnă "Aşa să fie!" (= să se împlinească tot ceea ce am cerut)

« Lecţia precedenta | Lecţia urmatoare »
Cuprins

© Asociatia Pentru Merit. Reproducerea permisa. | Site-uri partenere | Design 1Webdesign.net