Lecţia 2: Despre Dumnezeu şi despre perfecţiunile Sale


O "perfecţiune" înseamnă o calitate bună. Noi spunem despre un lucru că este perfect, atunci când acel lucru are toate calităţile pe care ar trebui să le aibă.

13. Întrebare: Ce este Dumnezeu ?

R: Dumnezeu este un spirit de infinită perfecţiune.

"Un spirit" este o existenţă vie, inteligentă şi invizibilă. Spiritele există cu adevărat, cu toate că nu le putem vedea cu ochii trupeşti. Spiritul are inteligenţă, prin urmare poate gândi, înţelege etc. Nu din cauză că nu Îl putem vedea spunem că este spirit. A fi invizibil este numai una dintre însuşirile unui spirit: el este, de asemenea, indivizibil, adică nu poate fi divizat în părţi. Dumnezeu este un astfel de spirit. El este "infinit de perfect", adică posedă fiecare perfecţiune în cel mai înalt grad. "Infinit" înseamnă nelimitat. Dacă ar exista vreo perfecţiune pe care Dumnezeu nu ar avea-o, El nu ar mai fi infinit. Dumnezeu este nelimitat în înţelepciune, în putere, în bunătate, în frumuseţe, etc. Dar, cineva ar putea spune că persoane de pe pământ ori îngeri şi sfinţi din Cer au o anumită înţelepciune, putere şi frumuseţe, prin urmare Dumnezeu nu le-ar putea avea în totalitate, deoarece nu ar avea partea cu care aceştia sunt înzestraţi. Insistăm în a spune că Dumnezeu este infinit, deoarece ceea ce îngerii şi alţii au aparţine lui Dumnezeu, care le-a dat lor. "Perfect" înseamnă fără defect sau greşeală.

14. Î: Are Dumnezeu vreun început ?

R: Dumnezeu nu are un început. El întotdeauna a fost şi întotdeauna va fi.

A existat un timp în care să se poată spune că Dumnezeu nu era ? A fost un timp în care putem spune că nu erau Cerul şi pământul, în care nu erau îngeri, oameni, animale; dar un timp în care să nu fi fost Dumnezeu nu a existat. Dacă ne-am putea întoarce cu milioane şi miloane de ani înapoi, până ce am ajunge înainte de Creaţie, şi încă Dumnezeu exista şi atunci. El nu are început şi nu va avea nici sfârşit. Acesta este un mister, iar despre ce este un mister, vom vorbi în următoarea lecţie.

15 Î. Unde este Dumnezeu ?

A. Dumnezeu se află pretutindeni.

"Pretutindeni", nu împrăştiat ca un nor mare, ci se află întreg în fiecare loc: cu toate acestea, există un singur Dumnezeu şi nu atâţia Dumnezei câte locuri sunt. Cum este cu putinţă aceasta nu poate fi pe deplin înţeles, deoarece avem şi aici un mister. O anumită asemănare, deşi imperfectă, ne poate ajuta să înţelegem. Când vorbim despre Dumnezeu, nu putem găsi un exemplu perfect, deoarece nu putem găsi o existenţă care să fie comparabilă cu El. Să presupunem că în oraş are loc o mare lovitură de tun: fiecare dintre locuitori va auzi lovitura, dar nu se poate spune că fiecare locuitor a auzit doar partea sa din această bubuitură, ci fiecare o va auzi în întregime, ca şi când ar fi singur care ar auzi-o.

16. Î: Dacă Dumnezeu este peste tot, atunci de ce nu Îl vedem ?

R: Nu Îl vedem, deoarece El este spirit pur şi nu poate fi văzut cu ochii trupeşti.

"Spirit pur" înseamnă că nu este îmbrăcat cu nici un fel de corp material.

17. Î: Dumnezeu ne vede ?

R: Dumnezeu vede şi priveşte asupra noastră.

"Priveşte" pentru a ne proteja, a ne recompensa sau a ne pedepsi. El priveşte neîncetat. Nu numai că ne priveşte, dar ne ţine în viaţă. Dumnezeu ar fi putut să ne creeze, iar apoi să nu ne mai dea atenţie. Dar, dacă ar fi făcut în acest fel, am fi căzut înapoi în neant. Deci, El ne protejează în orice moment al vieţii noastre. Nu putem face nici o singură respiraţie fără ajutorul Său. Să ne imaginăm o locomotivă care trebuie să funcţioneze fără întrerupere: nu putem, odată ce o punem în mişcare, să o lăsăm să meargă singură. Trebuie să o supraveghem neîncetat, să o aprovizionăm cu apă şi combustibil necesar maşinăriei, trebuie unsă, este necesar să prevenim supraîncălzirea sau, dimpotrivă, răcirea; într-un cuvânt, îi acordăm o atenţie continuă astfel încât nimic să nu interfere cu mişcarea sa.

Prin urmare, nu numai că Dumnezeu priveghează asupra creaturilor Sale, ci le şi aprovizionează cu tot ceea ce le este necesar. Dacă noi depindem atât de mult de El, nu este cea mai mare nebunie să păcătuim împotriva Lui, să Îl jignim, să Îl ispitim ? Sunt anumite păsări care îşi fac cuib pe pereţii abrupţi de la marginea mării. Ouăle lor sunt foarte preţuite, de aceea oamenii coboară agăţaţi de nişte frânghii lungi pentru a le recolta. În timp ce un om atârnă astfel deasupra prăpastiei, viaţa sa e în întregime în mâinile celor care ţin frânghia deasupra. Când cineva este într-un asemenea pericol, ar fi o mare nebunie să îi ispitească şi să îi insulte pe cei în mâinile cărora se află viaţa sa: ei l-ar putea face bucăţele prin simpla eliberare a frânghiei din mâinile lor. Cât timp trăim pe pământ, cu toţii atârnăm deasupra unei mari prăpăstii, care este eternitatea. Dumnezeu ne ţine prin firul subţire al vieţii: când Dumnezeu consideră că e timpul să îi dea drumul, cădem în eternitate. Dacă Îl insultăm, El ar putea să lase din mâini sau să taie acest fir în timp ce ne aflăm în stare de păcat de moarte: atunci, trup şi suflet, vom cădea în Iad.

18. Î: Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile ?

R. Dumnezeu pe toate le ştie, chiar şi cele mai secrete cuvinte, gânduri sau acţiuni ale noastre.

În mod sigur, Dumnezeu pe toate le cunoaşte. Mai întâi, fiindcă este infinit de înţelept, deci, dacă ar fi ignorant asupra unui singur lucru, nu ar putea avea un astfel de atribut.

Mai apoi, fiindcă El se află în tot locul şi pe toate le vede şi le aude. Întunericul nu poate ascunde nimic de ochii Săi, nici zgomotul nu Îi poate asurzi urechile. Cum am putea să mai păcătuim dacă am fi mereu conştienţi asupra acestui lucru ? Dumnezeu este mereu aici, privindu-mă şi auzindu-mă. Oare aş face ceea ce aş intenţiona să fac dacă aş fi sub privirile părinţilor mei, rudelor şi prietenilor mei ? Oare mi-ar plăcea ca ei să cunoască ceea ce eu gândesc despre lucruri păcătoase şi că eu mă pregătesc pentru a face fapte de ruşine ? Nu ! Pentru ce să mă simt ruşinat de a-I da lui Dumnezeu prilejul să vadă şi să ştie fapte păcătoase ? Părinţii, rudele şi prietenii, chiar de ar şti dacă gândesc la lucruri păcătoase nu ar avea putere să mă rănească, dar Dumnezeu, fiind atot puternic, ar putea să mă distrugă într-o clipă. Mai mult decât atât: nu numai Dumnezeu vede şi ştie faptele şi gândurile păcătoase, cu, prin darul Său, Sfânta Fecioară, îngerii şi sfinţii le pot şti şi pot să fie ruşinaţi de ele înaintea lui Dumnezeu. Îngerul meu păzitor va fi primul care să le deplângă. Ca şi când nu ar fi destul, păcatele vor fi dezvăluite lumii întregi în ziua de pe urmă, atunci prietenii, rudele şi vecinii mei vor şti vina mea.

19. Î: Dumnezeu poate să facă orice lucru ?

R. Dumnezeu poate orice, nimic nu este nici greu, nici imposibil pentru El.

20 Î: Dumnezeu este drept, sfânt şi milostiv ?

R. Dumnezeu este drept, sfânt şi milostiv. Perfecţiunea Lui este infinită.

"Drept" înseamnă că dă fiecăruia ceea ce acela a agonisit: recompensă, dacă a agonsit, sau pedeapsă, dacă asta a agonsit. "Sfânt" înseamnă bun. "Milostiv" sau "Îndurător" înseamnă plin de compasiune, dispus să ierte, pedepsind cu mai puţină exactitate decât ar cere-o aplicarea strictă a justiţiei. Într-un tribunal, un judecător drept este acela care ascultă cu răbdare toate argumentele în favoarea sau împotriva unui inculpat, iar apoi, comparând unele cu altele, dă o sentinţă în acord cu vina. Dacă judecătorul dă o pedeapsă mai mare sau mai mică decât cea cerută de fapta inculpatului, atunci am spune că judecătorul este nedrept. Judecătorul poate fi nu numai drept, dar şi îndurător în următorul fel: Legea spune că pentru o anumită abatere pentru care este acuzat inculpatul, pedeapsa este între 5 ani şi 10 ani de închisoare. Deci, în baza dreptăţii judecătorul îl poate trimite pe acela, dacă îl găseşte vinovat, la închisoare pentru o perioadă nu mai mică de 5 ani şi nu mai mare de 10 ani. Judecătorul l-ar putea condamna la maximul de pedeapsă de 10 ani, pe care legea îl prevede, şi să fie doar drept. Dar, să presupunem că inculpatul nu a cunoscut legea şi nu a intenţionat să fie atât de rău pe cât faptele ar arăta. Sau, că acele fapte au fost prima lui încălcare a legii. Sau, să presupunem că judecătorul ar auzi rugămintea mamei inculpatului, bătrână şi bolnavă, pledând în favoarea lui şi arătând că acela îi este singurul sprijin, ori ar ţine cont de alte circumstanţe care ar trezi simpatie: atunci judecătorul ar putea fi îndurător şi l-ar condamna la minimul de pedeapsă prevăzut. Dar, dacă judecătorul ar elibera pe fiecare inculpat fără nici o pedeapsă, indiferent de vinovăţie, acela nu ar fi un judecător îndurător, ci unul nedrept, care în curând ar fi nevoit să părăsească tribunalul.

În acelaşi fel, Dumnezeu este, adesea, îndurător cu păcătoşii şi îi pedepseşte mai puţin decât ar putea-o face în baza aplicării stricte a dreptăţii. Dar, dacă El ar permite fiecărui păcătos să meargă fără nici o pedeapsă, după cum spun necredinicioşii că ar trebui să facă, neavând un iad pentru cei păcătoşi, atunci nu ar fi drept. Pentru că Dumnezeu este o existenţă infinită, toate perfecţiunile Sale trebuie să fie infinite: aceasta înseamnă că El este infinit de drept, pe cât este de infinit de milostiv, de înţelept, de puternic. El a promis să pedepsească păcatul, şi, cuvântul Său fiind adevărul, El trebuie să îşi ţină promisiunea.

Concordat cum originale

« Lecţia precedenta | Lecţia urmatoare »
Cuprins

© Asociatia Pentru Merit. Reproducerea permisa. | Site-uri partenere | Design 1Webdesign.net