Lecţia 5: Despre primii noştri părinţi şi despre căderea lor


39. Î: Cine au fost primul bărbat şi prima femeie ?

R: Primul bărbat şi prima femeie au fost Adam şi Eva.

La început Dumnezeu a creat toate lucrurile; a creat o categorie de existenţe în fiecare dintre cele şase zile ale Creaţiei (Geneza, cap 1). În prima zi, a făcut lumina, în a doua, firmamentul sau bolta cerească, iar în a şasea zi a creat omul şi l-a numit Adam. Dumnezeu a vrut ca Adam să aibă un însoţitor, de aceea, într-o zi l-a făcut să cadă într-un somn adânc şi a luat de la el o coastă, din care a format-o pe Eva. Dumnezeu ar fi putut să o facă pe Eva în felul în care l-a făcut pe Adam, plămădind trupul ei din lutul pământului şi suflând asupra ei suflare de viaţă, dar a făcut-o pe Eva din coasta lui Adam, ca să arate că ei trebuie să fie soţ şi soţie şi pentru a imprima în conştiinţa lor natura şi sfinţenia iubirii şi unităţii care trebuie să existe între ei.

40. Î: Erau Adam şi Eva inocenţi şi sfinţi când au fost creaţi de mâna lui Dumnezeu ?

R: Adam şi Eva erau inocenţi şi sfinţi când au ieşit din mâna lui Dumnezeu.

Dumnezeu i-a aşezat pe Adam şi pe Eva în Rai, care era o grădină mare şi frumoasă, şi le-a dat lor putere asupra tuturor creaturilor. Adam a dat nume tuturor animalelor, iar acestea îl ascultau pe el. Chiar şi leii, tigrii şi alte animale de care acum ne temem atât de mult, veneau şi se jucau în preajma lui. Primii noştri părinţi, în starea lor de inocenţă de la începuturi, erau prieteni fericiţi ai lui Dumnezeu, fără să se întristeze sau să sufere în nici un fel.

41. Î: A dat Dumnezeu vreo poruncă lui Adam şi Evei ?

R: Pentru a le pune ascultarea la încercare, Dumnezeu a poruncit lui Adam şi Evei să nu mănânce dintr-un anumit fruct care se găsea în grădina Paradisului.

El le-a spus (Geneza, cap 2) că pot lua orice fruct din grădină în afara fructului unui anumit pom şi că, dacă nu Îl vor asculta, vor muri negreşit. El ar fi putut indica orice pom, acesta a fost un simplu test de ascultare. Le-a dat o poruncă foarte simplă, deoarece, dacă avem credinţă în cele simple, vom avea şi în cele mai înalte. Mai mult, ceea ce ar trebui să ne facă să dovedim fidelitatea noastră şi ne oprească să încălcăm o poruncă nu este atât legat de ceea ce porunca opreşte, cât e legat de autoritatea care ne opreşte. Deci, neascultarea faţă de părinţii şi de superiorii noştri, chiar şi în lucruri minore, devine păcat. Dar, cineva ar putea întreba: "de ce nu le-a pus Dumnezeu la încercare credinţa punându-i să asculte de una dintre cele Zece Porunci ?" Să vedem: "Aminteşte-ţi de Ziua Domnului!". Aceasta nu era necesară, fiecare zi era Sabat pentru ei: singura muncă era să îl laude şi să îl servească pe Dumnezeu. "Să nu furi!" Ei nu puteau fura, totul era al lor. Şi aşa mai departe, pentru toate cele Zece Porunci. Prin urmare, Dumnezeu le-a dat o poruncă foarte simplă, spunându-le: "Dacă veţi asculta, voi şi toţi urmaşii voştri veţi fi fericiţi, orice dorinţă vă va fi împlinită, nici durere, nici întristare nu vor veni asupra voastră şi nicicând nu veţi muri; dar dacă, dimpotrivă, nu veţi asculta, nenumărate necazuri, mizeria şi moartea vor fi pedeapsa voastră. Pământul, atât de roditor acum, nu va mai da rod fără munca de a-l cultiva, iar după ani de trudă, trupul vostru şi al copiilor voştri va trebui să zacă îngropat în acest pământ. Având darul voinţei libere, ei puteau să aleagă: fie să împlinească porunca Sa şi să fie fericiţi, fie să nu asculte şi să ajungă de milă.

42. Î: Care erau cele mai importante daruri cu care au fost dăruiţi Adam şi Eva, dacă ar fi rămas credincioşi lui Dumnezeu?

R: Principalele daruri de care Adam şi Eva s-ar fi bucurat dacă ar fi rămas credincioşi lui Dumnezeu au fost: o stare de fericire constantă în viaţa aceasta şi glorie nepieritoare în viaţa de apoi.

Primii noştri părinţi şi urmaşii lor nu aveau să stea pentru totdeauna în grădina Paradisului, ci, după ce ar fi petrecut un timp de încercare pe pământ, aveau să fie luaţi şi duşi, cu trup şi cu suflet la Cer, fără a fi obligaţi să moară.

43. Î: Au rămas Adam şi Eva credincioşi lui Dumnezeu?

R: Adam şi Eva nu au rămas credincioşi lui Dumnezeu, ci au încălcat porunca Sa, mâncând fructul interzis.

După cum este scris în Biblie (Geneza, cap 3), Eva s-a dus la pomul interzis şi stătea uitându-se la el, când diavolul a venit în chip de şarpe şi, ispitind-o, i-a spus să ia un fruct din acel pom şi să mănânce. Nu ni se spune că, mai întâi, s-a dus şi a încercat toate fructele celorlalţi pomi şi la sfârşit ar fi ajuns la acesta, ci, mai degrabă înţelegem că s-a dus încă de la început direct la pomul interzis. Nu imităm şi noi, uneori, purtarea Evei ? Deîndată ce ştim că un anumit lucru ne este interzis, suntem mai mult tentaţi de a-l încerca.

Prin urmare, să observăm ce anume a provocat păcatul Evei. Ea a intrat într-o situaţie periculoasă, contemplând fructul interzis înainte ca ispititorul să sosească. Ea l-a ascultat, cedând sugestiei păcătoase şi a păcătuit. Aşa se va întâmpla şi cu noi dacă, din curiozitate, vom dori să vedem ori să auzim lucuri interzise. Odată ce vom fi în pericol, diavolul va fi curând aproape ca să ne ispitească, nu în mod vizibil, deoarece astfel ne-ar alerta asupra scopului său, zădărnicindu-l, ci în mod invizibil, întocmai ca îngerul nostru păzitor: să nu uităm că diavolul este un înger căzut, care încă posedă toate caracteristicile unui înger în afară de bunătate. Dar asta nu e totul. Eva nu doar a luat fructul şi a mâncat ea însăşi, dar l-a influenţat şi pe Adam să facă acelaşi lucru. Cei mai mulţi păcătoşi o imită, în această privinţă, pe Eva. Nu sunt mulţumiţi doar să Îl jignească pe Dumnezeu ei înşişi, ci doresc să îi atragă şi pe alţii spre păcat.

De ce ne ispiteşte diavolul ? Dumnezeu l-a creat pe om pentru a fi în Cer, dar îngerii căzuţi, invidioşi pe om, îl ispitesc să păcătuiască, astfel încât şi acesta să fie ţinut afară din Cer şi să nu se bucure de ceea ce ei au pierdut. Este la fel ca în cazul oamenilor invidioşi, care nu doresc ca alţii să aibă ceea ce ei nu pot avea.

44 Î: Ce au pierdut Adam şi Eva în urma păcatului lor ?

R: Adam şi Eva, în urma păcatului lor au pierdut inocenţa şi sfinţenia şi au fost sortiţi bolii şi morţii.

Ei erau inocenţi şi sfinţi fiindcă se aflau în prietenia lui Dumnezeu şi în stare de har, dar, prin păcatul lor, ei au pierdut harul Domnului şi prietenia Sa. "Sortiţi" însemnează că au primit o sentinţă sau o condamnare. Primul rezultat rău al păcatului lui Adam a fost că acesta şi-a pierdut inocenţa şi a făcut ca trupul său să se răscoale împotriva sufletului său. Apoi au urmat: sărăcia, foamea, frigul, suferinţa, moartea şi toate felurile de boli. Dar cea mai rea urmare a fost faptul că Dumnezeu a închis Cerul pentru el. Aşa cum s-a menţionat, după câţiva ani de punere la încercare, Dumnezeu urma să îl ia la Cer, dar acum a închis Cerul pentru Adam şi pentru urmaşii lui. Toţi oamenii din lume nu ar putea să Îl facă pe Dumnezeu să deschidă iarăşi Cerul: l-a închis după cum a promis, iar omul a fost izgonit din casa sa cerească.

45. Î: Cărui rău am fost sortiţi ca urmare a neascultării primilor noştri părinţi ?

R: Ca urmare a neascultării primilor noştri părinţi, noi toţi suntem părtaşi la păcatul şi la pedeapsa lor, aşa cum am fi fost părtaşi la fericirea lor, dacă ar fi rămas credincioşi

Nu pare ciudat că trebuie să suferim pentru păcatul săvârşit de primii noştri părinţi, din moment ce nu avem nici o legătură cu acel păcat ? Răspunsul este: nu, nu e nimic ciudat aici. Se întâmplă în fiecare zi ca să sufere copiii din cauza greşelilor părinţilor lor şi acest lucru nu ne miră de loc. Să ne închipuim că tatăl unui om îi lasă o avere mare: case, pământuri şi bani şi că el şi copii lui sunt fericiţi de moştenirea care îi aşteaptă. Copiii sunt trimişi la cele mai bune şcoli, au tot ce îşi doresc acum şi au speranţe frumoase de fericire şi prosperitate pentru viitor. Dar, vai ! Speranţele lor sunt deşarte. Tatăl începe să cheltuiască pe băuturi şi pe jocuri de noroc şi, curând, acea avere mare este risipită. Casă după casă e vândută, ban după ban e cheltuit, până când sărăcia lucie vine peste copii, iar starea tristă a casei lor vorbeşte despre mizeria în care au ajuns. Oare nu suferă aceştia din cauza păcatelor tatălui lor, deşi nu au nici cea mai mică legătură cu aceste păcate ? Într-adevăr, multe familii din lume suferă din pricina greşelilor altora, iar cel mai des din pricina greşelilor unor membri ai familiei. Să aplicăm acest exemplu. Ceea ce Dumnezeu i-a dat lui Adam urma să fie al nostru de asemenea, dar Adam a risipit şi a întrebuinţat rău averea sa deoarece avea liberă voinţă, pe care Dumnezeu nu ar fi putut să o ia de la el fără a-i schimba natura: voinţa liberă şi inteligenţa este ceea ce ne face oameni, deosebiţi de animale şi superiori lor. Animalele pot trăi, creşte, simţi, vedea, auzi etc, tot aşa cum şi noi putem, dar lipsa inteligenţei şi liberei voinţe le face să fie simple animale. Deci, dacă Dumnezeu ar fi luat de la Adam inteligenţa şi libera voinţă, ar fi făcut ca Adam să fie un simplu animal, chiar dacă unul perfect.

Când un om devine nebun, sau pierde uzul raţiunii şi voinţei libere, este plasat într-un azil şi îngrijit aşa cum ar fi îngrijit un animal, rareori permiţându-i-se să iasă în împrejurimi fără a fi supravegheat şi păzit. Să luăm un alt exemplu. Să presupunem că avem un prieten care a căzut în patima băuturii şi îi spunem: "Dacă ai să renunţi la acest obicei detestabil vreme de un an, am să îţi dau în dar această frumoasă casă care valorează mulţi bani. Va fi a ta atâta vreme cât vei trăi, iar la moartea ta vei putea să o laşi copiilor tăi. Nu îţi datorez nimic, totuşi ţi-o ofer în dar, dacă vei împlini cererea mea. Prietenul nostru primeşte oferta în aceste condiţii, dar chiar în ziua următoare, în mod voit încalcă promisiunea sa. Noi nu îi vom lăsa lui casa, pentru că a încălcat înţelegerea, ar putea cineva să spună că suntem nedrepţi şi lipsiţi de afecţiune faţă de el sau de copiii lui ? Desigur că nu. În acelaşi fel a procedat Dumnezeu cu Adam. El i-a promis Cerul, o casă mai frumoasă decât oricare palat pământesc, un loc pe care Domnul nostru îl numeşte "Casa Tatălui Meu" (Ioan 14:2) şi despre care spune că acolo sunt multe case (locuri de locuit). Dumnezeu i-a promis acest loc lui Adam cu condiţia să respecte o poruncă foarte simplă. El nu avea dreptul la Cer, dar ar fi putut să îl primească ca dar gratuit al lui Dumnezeu, în baza promisiunii Sale. Prin urmare Dumnezeu, Care a făcut această ofertă condiţionată, nu era ţinut să îi dea lui Adam darul promis, de vreme ce acesta a încălcat înţelegerea.

Acest exemplu nu este perfect, deoarece există diferenţe între cazul lui Adam şi cazul presupusului nostru prieten: când prietenul nostru nu primeşte casa, el, într-adevăr, suferă o pierdere, dar este în continuare prietenul nostru aşa cum a fost până acum, trăind în casa noastră. Dar, când Adam a pierdut Cerul, el a pierdut şi prietenia şi harul lui Dumnezeu, iar pierderea oricărui har înseamnă a fi în păcat. Deci, Adam, încălcând porunca, a fost lăsat în păcat şi toţi urmaşii lui sunt părtaşi la această pierdere, deci şi ei sunt lăsaţi în păcat până când se vor boteza.

46. Î: Ce alte efecte a avut păcatul primilor noştri părinţi ?

R: Natura noastră a fost coruptă de păcatul primilor părinţi, care a întunecat puterea noastră de înţelegere, a slăbit voinţa nostră şi ne-a lăsat o puternică înclinaţie spre păcat.

"Natura noastră a fost coruptă" este ceea ce am spus când ne-am referit la trupul care s-a răzvrătit împotriva sufletului. "Întunecarea puterii de înţelegere" înseamnă următorul aspect: Adam cunoştea mult mai multe lucruri fără a le fi studiat, decât cel mai inteligent dintre oameni ar putea învăţa acum străduindu-se neîncetat. Înainte de căderea sa, el vedea lucrurile în mod limpede şi le înţelegea bine, dar după acest păcat, totul trebuie învăţat prin procesul lent al studiului.

"Slăbirea voinţei" înseamnă următorul lucru: înainte de cădere, omul putea cu uşurinţă să reziste ispitei, fiindcă voinţa sa era puternică. Se ştie că noi păcătuim prin voinţa noastră, fiindcă până ce noi nu dorim să facem un lucru rău, nu păcătuim; dacă suntem obligaţi prin constrângere de către alţii să facem răul, suntem liberi de vinovăţie atâta timp cât voinţa noastră dispreţuieşte şi protestează împotriva acţiunii. Dacă cineva este forţat, de exemplu, să spargă geamul vecinului său, acela nu răspunde în faţa conştiinţei sale pentru această faptă nedreaptă, deoarece nu a consimţit să o facă. Deci, în oricare prilej păcătuim, voinţa noastră este cea care cedează ispitei. Deoarece suntem părtaşi la nenorocirea lui Adam, uneori avem mari greutăţi în a depăşi înclinaţiile păcătoase. Dar nu are importanţă cât de violentă este ispita sau cât de îndelungată şi îndârjită este lupta împotriva ei, noi putem fi mereu victorioşi dacă suntem hotărâţi să nu cedăm. Aceasta, pentru că Dumnezeu ne dă suficient har ca să rezistăm oricărei ispite; deci, dacă cineva ar găsi scuze pentru căderea sa spunând că nu a putut rezista ispitei, ar fi vinovat de fals.

"Puternica înclinaţie" spre a face răul, aceasta înseamnă că trebuie să fim mereu în alertă împotriva răului. Domnul nostru, odată, le-a spus Apostolilor Săi (Matei, 26:11) să vegheze şi să se roage ca să nu cadă în ispită; prin această învăţătură ne avertizează că, pe lângă rugăciunea împotriva duşmanilor noştri spirituali, este necesar să veghem la manevrele lor şi să fim mereu gata să le respingem atacurile.

47. Î: Cum se numeşte păcatul pe care îl moştenim de la primii noştri părinţi ?

R: Păcatul pe care îl moştenim de la primii noştri părinţi este numit Păcatul Originar.

48. Î: De ce este numit "originar" ?

R: Acest păcat este numit aşa fiindcă ajunge la noi de la primii noştri părinţi, astfel încât suntem aduşi pe lume cu această vină asupra sufletelor noastre.

49. Î: Rămâne în noi această corupere a naturii noastre după ce Păcatul Originar este iertat ?

R: Această corupere a naturii noastre, precum şi alte pedepse, rămân în noi după ce Păcatul Originar este iertat.

Rămâne în noi pentru ca noi să putem acumula merit prin depăşirea ispitelor şi pentru a ne menţine umili, amintindu-ne de starea noastră păcătoasă şi nefericită.

50. Î: A fost cineva ferit de Păcatul Originar ?

R: Sfânta Fecioară Maria, prin meritele dumnezeiescului ei Fiu, a fost ferită de vina Păcatului Originar, acest privilegiu este numit Imaculata Concepţiune a ei.

Sfânta Fecioară urma să fie Maica Fiului lui Dumnezeu. Ar fi fost nepotrivit ca Maica Domnului să se afle chiar şi un singur moment în poziţia de servitoare a diavolului, ori sub stăpânirea sa. Orice dizgraţie a unei mame înseamnă dizgraţie şi asupra fiului ei, astfel încât Domnul nostru nu a permis nici un moment ca Maica Sa iubită să se afle sub stăpânirea diavolului, prin urmare, prin meritele Sale, a salvat-o pe ea de Păcatul Originar. Ea este singura din tot neamul omenesc care s-a bucurat de acest mare privilegiu, care se numeşte "Imaculata Concepţiune", adică a fost concepută sau zămislită spre existenţă de către mama ei fără a avea nici o pată a păcatului asupra sufletului ei, deci fără Păcatul Originar.

Domnul nostru a venit în lume pentru a surpa puterea cu care diavolul îi înrobise pe oameni de la căderea lui Adam. Acest lucru El l-a realizat prin harul meritelor Sale asupra oamenilor şi prin oferirea ajutorului Său spiritual pentru a rezista diavolului în orice atac asupra oamenilor. Deoarece Maica Sfântă nu a stat niciodată sub puterea diavolului, ea are, după Dumnezeu, cea mai mare tărie împotriva sa şi ne va ajuta şi pe noi să rezistăm lui dacă îi cerem ajutorul. Diavolul însuşi cunoaşte puterea ei şi se teme de ea: dacă o va vedea venind în ajutorul nostru va dispărea repede. Niciodată să nu uităm, deci, la ceasul ispitei, să o chemăm în ajutorul nostru pe Maica Sfântă: ea va auzi, ne va ajuta şi se va ruga către Domnul pentru noi.

Concordat cum originale

« Lecţia precedenta | Lecţia urmatoare »
Cuprins

© Asociatia Pentru Merit. Reproducerea permisa. | Site-uri partenere | Design 1Webdesign.net