Lecţia 7: Despre Întrupare şi Răscumpărare


"Întrupare" înseamnă a lua substanţă, a deveni trup. Cu înţelesul de aici, înseamnă procesul prin care Domnul nostru a luat trup ca al nostru, când a devenit om.

"Răscumpărare" înseamnă cumpărare înapoi. Să luăm un exemplu. Sclavii sunt oameni care aparţin cu totul stăpânilor lor, aşa cum aparţin caii, vacile sau alte animale. Sclavii sunt cumpăraţi şi vânduţi şi nu primesc niciodată o recompensă pentru munca lor, ci doar alimente şi îmbrăcăminte şi nimic mai mult. Necâştigând niciodată bani pentru ei înşişi, ei nu pot niciodată să îşi cumpere propria libertate. Dacă ar fi, vreodată, să fie eliberaţi, altcineva trebuie să procure libertatea pentru ei. Acuma, să presupunem că aş fi într-o ţară în care există sclavie. Eu sunt liber, dar am nevoie de 100 de dolari. Deci, mă duc la un proprietar de sclavi şi îi spun: "vreau să mă vând pe mine pentru 100 de dolari". El mă cumpără, iar eu risipesc repede acei 100 de dolari. Acum, sunt proprietatea aceluia, sclavul lui. Nu voi mai câştiga niciodată bani pentru munca mea, deci nu voi putea niciodată să îmi răscumpăr libertatea. Nici un alt sclav nu mă poate ajuta, fiindcă se află în aceeaşi condiţie în care eu însumi mă aflu. Dacă, vreodată, mă voi mai elibera, un om liber care are banii necesari trebuie să plătească pentru libertatea mea. Aceasta este exact condiţia în care toţi oamenii se aflau înainte ca Domnul nostru să îi răscumpere. Adam s-a vândut pe sine şi pe toţi copiii săi diavolului comiţând păcatul primordial. El şi aceia au devenit, deci, sclavi. Ei nu au mai putut să câştige beneficii spirituale, adică Harul lui Dumnezeu ca să îşi cumpere libertatea lor şi, din cauză că toţi oamenii erau sclavi, nici unul nu putea să îl ajute pe altul în această privinţă. Atunci a venit Însuşi Domnul nostru şi a cumpărat libertatea noastră. El ne-a răscumpărat, iar preţul pe care l-a plătit a fost propria sa viaţă şi sângele Său vărsat pe Cruce. În bunătatea Sa, el a făcut mai mult decât să ne răscumpere: el ne-a dat mijloacele de a ne răscumpăra noi înşine în cazul în care am mai avea nefericirea de a cădea din nou în sclavia diavolului, adică în păcat. El ne-a lăsat nouă Taina Pocăinţei, prin care putem merge ca la o bancă, pentru a extrage cât este nevoie din Harul Domnului nostru, care a fost depozitat la dispoziţia Bisericii Sale, pentru a ne răscumpăra de păcat.

60. Î: L-a părăsit Dumnezeu pe om după căderea în păcat?

R: Dumnezeu nu l-a părăsit pe om după căderea în păcat, ci i-a promis un Răscumpărător, care avea să dea satisfacţie pentru păcatul omului şi să îi redeschidă porţile Cerului.

"A părăsi" înseamnă a lăsa pe cont propriu. Adam şi urmaşii săi erau sclavi, dar Dumnezeu S-a îndurat de ei. El nu i-a lăsat pe cont propriu, ci le-a promis ajutorul Său.

"Porţile Cerului": Cerul nu are porţi, deoarece nu este construit din materie - din piatră sau fier sau lemn. Este doar felul nostru de a vorbi, după cum spunem "mâna lui Dumnezeu", cu toate că El nu are mâini. Cerul este căminul magnific pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru noi, iar porţile cerului sunt puterea Sa prin care El ne ţine pe noi afară sau prin care ne lasă să intrăm, după cum doreşte. Domnul nostru, deci, a obţinut pentru noi posibilitatea de a intra prin aceste porţi.

61. Î: Cine este Răscumpărătorul?

R: Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos este Răscumpărătorul omenirii.

62. Î: Ce crezi despre Isus Cristos?

R: Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Trimi, Dumnezeu adevărat şi om adevărat.

"Dumnezeu adevărat": El era dintotdeauna Dumnezeu egal cu Tatăl Său. A devenit om când S-a întrupat pe pământ în urmă cu aproximativ 2000 de ani şi S-a născut în ziua de Crăciun. Acum, El este în Cer ca Dumnezeu şi ca om. Deci, El e Dumnezeu dintotdeauna, dar om numai din vremea Întrupării Sale.

63. Î: De ce este Isus Cristos Dumnezeu adevărat?

R: Isus Cristos este Dumnezeu adevărat fiindcă El este adevăratul şi unicul fiu al lui Dumnezeu Tatăl.

Dumnezeu Tatăl, prima Persoană a Sfintei Treimi, este Tatăl Său adevărat şi Sf Iosif a fost tatăl Său adoptiv, ales de Tatăl Ceresc să aibă grijă de Domnul nostru şi să Îl supravegheze în timpul vieţii Sale pământeşti. Un tată adoptiv nu este acelaşi lucru cu un tată vitreg. Un tată vitreg este un al doilea tată pe care cineva îl primeşte în situaţia în care tatăl real moare. Un tată adoptiv este unul care ia o persoană, fie dintre rude, fie dintre străini şi îl adoptă ca şi când ar fi fiul său.

A fost o mare onoare pentru Sf Iosif să fie ales dintre toţi bărbaţii ca să aibă în grijă pe Fiul lui Dumnezeu; să poarte în braţele sale pe Acela despre care profeţii au vorbit; pe Acela pe care omenirea întreagă L-a aşteptat vreme de atâtea mii de ani. De aceea, imediat după Sfânta Fecioară, Sf Iosif este cel căruia îi acordăm cea mai mare onoare.

64. Î: De ce este Isus Cristos om adevărat?

R: Isus Cristos este om adevărat pentru că El este Fiul Sfintei Fecioare Maria şi are un trup şi un suflet asemenea nouă.

El are tot ceea ce avem prin natură, dar nu şi lucrurile pe care le-am dobândit, ca: deformări, imperfecţiuni şi altele asemenea. Totul în Domnul nostru era perfect. Înainte de toate, El nu a avut păcate de nici un fel, nici măcar înclinaţie spre păcat. El putea suferi de foame, aşa cum s-a întâmplat când a postit patruzeci de zile în deşert (Matei, 4:2). Îi putea fi sete, aşa cum a spus că Îi este când era pe Cruce (Ioan, 19:28). El putea cunoaşte oboseala, după cum citim în Sfânta Scriptură (Ioan 4:6) că S-a aşezat ca să Se odihnească, în timp ce ucenicii Săi s-au dus în oraş să cumpere de mâncare. Toate aceste suferinţe vin din natura noastră. Spunem că ceva vine din natura noastră când toată lumea are acel ceva. Deci, toţi oamenii din lume pot uneori să cunoască foamea, setea sau oboseala, dar nu toţi oamenii din lume trebuie neapărat să cunoască durerea de dinţi sau durerea de cap, deoarece astfel de lucruri nu sunt constitutive naturii umane, ci se datorează unor defecte din trupul nostru; astfel de defecte Domnul nostru nu a avut, deoarece El a fost om perfect. Prin urmare, Domnul nostru a avut un trup ca al nostru, nu aşa cum îl avem de regulă, cu defectele lui, ci aşa cum ar fi trebuit să fie, perfect în toate lucrurile care ţin de natura lui, aşa cum a avut Adam înainte de păcat.

65. Î: Câte naturi se află în Isus Cristos?

R: În Isus Cristos se află două naturi: natura divină şi natura umană.



El a fost în mod perfect Dumnezeu şi a fost în mod perfect om. Natura Sa umană a fost sub deplina putere a naturii Sale divine şi nu putea face nimic contrar voinţei Sale dumnezeieşti. Nu puteţi înţelege cum pot fi două naturi într-o singură persoană, fiindcă acesta este un alt mare mister; dar trebuie să credeţi aceasta, exact aşa cum credeţi că există trei Persoane într-un singur Dumnezeu, cu toate că nu înţelegeţi. Cei care învaţă teologia şi studiază foarte mult pot înţelege mai bine decât voi, dar nici ei pe deplin. Este destul, deci, să vă amintiţi şi să credeţi că există două naturi - natura divină şi natura umană - într-o singură persoană: a Domnului nostru.

66. Î: Este Isus Cristos mai mult decât o persoană?

R: Nu, Isus Cristos este o singură Persoană Divină.

"O singură", astfel încât A Doua Persoană a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Cristos, Isus, Domnul nostru, Mântuitorul, Răscumpărătorul, etc sunt, toate, numele aceleiaşi Persoane. Şi, în afară de acestea, mai sunt multe alte nume cu care a fost numit Domnul nostru, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament.

67. Î: A fost întotdeauna Isus Cristos Dumnezeu?

R: Isus Cristos a existat întotdeauna ca Dumnezeu şi El este A Doua Persoană a Sfintei Treimi, egal cu Tatăl Său din preeternitate (=dinainte de toate veacurile).

68. Î: A fost Isus Cristos întotdeauna om?

R: Isus Cristos nu a fost întotdeauna om, ci a devenit om în timpul Întrupării Sale.

69. Î: Ce se înţelege prin întrupare ?

R: Prin întrupare se înţelege că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om.


70. Î: Cum S-a făcut Fiul lui Dumnezeu om ?

R: Fiul lui Dumnezeu a fost conceput şi făcut om de către puterea Duhului Sfânt, în pântecul Sfintei Fecioare Maria.


71. Î: Sfânta Fecioară Maria este mama lui Dumnezeu ?

R: Sfânta Fecioară Maria este cu adevărat mama lui Dumnezeu, deoarece persoana divină care este Fiul lui Dumnezeu este aceeaşi persoană cu Fiul Sfintei Fecioare Maria.


72. Î: Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om imediat după păcatul primilor noştri părinţi?

R: Fiul lui Dumnezeu nu S-a făcut om imediat după păcatul primilor noştri părinţi, dar El a fost promis lor ca Răscumpărător.


Dumnezeu nu i-a spus lui Adam când va trimite Răscumpărătorul, astfel că Răscumpărătorul nu a venit înainte de aproximativ 4000 de ani după ce a fost promis. Dumnezeu a permis ca această mare perioadă de timp să treacă, astfel încât omenirea să realizeze şi să cunoască ce grav este păcatul şi câtă mizerie aduce lumii. În timpul acestor 4000 de ani, oamenii au devenit în mod gradat din ce în ce mai răi. La un moment dat, cam la 1600 de ani după păcatul lui Adam, ei au devenit atât de răi, încât Dumnezeu a distrus printr-un potop, sau o mare inundaţie, toate persoanele şi toate vietăţile de pe pământ, cu excepţia lui Noe, soţiei lui, celor trei fii ai lor cu soţiile lor, precum şi animalele pe care le aveau în arcă împreună cu ei (Geneza, cap.6). Aici este locul să dăm mai multe amănunte despre această teribilă pedeapsă. După ce Dumnezeu a hotărât să distrugă toate vietăţile din cauza răutăţii oamenilor, El i-a spus lui Noe, care era un om bun, să construiască o mare arcă, sau corabie, pentru el şi pentru familia lui, precum şi pentru câteva dintre creaturile vii ale pământului (Geneza, cap 6). Când arca a fost gata, Noe şi familia lui au urcat în ea, iar animalele care trebuiau salvate au venit prin puterea lui Dumnezeu şi, perechi-perechi, au fost luate în arcă. În afară de câte două din fiecare fel de animale, lui Noe i s-a cerut să ia cu el cinci animale în plus dintre cele curate. "Animalele curate" erau anumite animale care, potrivit legii lui Dumnezeu, puteau fi oferite ca sacrificiu sau mâncate: erau animale precum: boi, oi, ţapi etc. Deci, erau câte şapte din animalele curate şi câte două din celelalte. De ce erau câte şapte animale curate ? Două erau pentru a fi lăsate pe pământul uscat, împreună cu celelalte, iar cinci pentru hrană şi sacrificii. Lui Noe i-a luat 100 de ani ca să construiască arca. În acele vremuri, oamenii trăiau mult mai mult decât trăiesc acum. Adam a trăit 900 de ani, iar Mathusalem, omul care a trăit cel mai mult, avea 969 de ani când a murit. Sunt mai multe motive pentru care oamenii trăiesc acum mai puţin decât atunci. Când uşile arcei au fost închise, Dumnezeu a trimis o mare ploaie care a durat 40 de zile şi 40 de nopţi. Toate izvoarele apelor s-au deschis şi toate râurile şi lacurile au dat pe dinafară. Oamenii au fugit prin locurile înalte, dar apa a crescut tot mai mult până ce a acoperit şi vârfurile munţilor, şi toate cele în afară de cele din arcă erau sub ape. Corabia a plutit aproape un an, deşi ploaia a încetat după 40 de zile. Să ne gândim la cantitatea uriaşă de apă căzută atunci! Să ne gândim că ar cădea ploaie 40 de zile, în tot timpul postului Paştelui, de la Miercurea Cenuşii până în Duminica Paştelui: 40 de zile! A luat mult timp, deci, apelor ca să se scurgă şi, până la urmă, să se retragă. Când apele au început să se retragă, Noe, vrând să ştie dacă există vreo bucata de pământ deasupra apei, a deschis o feresatră şi a trimis afară, pe deasupra apelor, un corb. Corbul nu s-a mai întors, fiindcă e o pasăre care se hrăneşte cu carne şi, deci, găsea din abundenţă hoituri cu care să se hrănească. Atunci Noe a trimis un porumbel, iar porumbelul s-a întors cu o ramură dintr-un măslin în cioc. De aici, Noe a ştiut că pământul începe să se usuce. După câteva zile, arca se odihnea pe un vârf de munte, numit Ararat. Când apele s-au retras mai mult, Noe, cu familia sa şi cu toate animalele au ieşit afară din arcă. Noe a oferit un sacrificiu de mulţumire, iar el şi familia lui au populat, încă o dată, pământul. Un timp, urmaşii lui Noe au fost buni, dar, când au devenit numeroşi, au uitat de potop şi de pedeapsa lui şi au devenit foarte răi. Mulţi au uitat şi de Dumnezeul cel adevărat şi au început să venereze soarele, luna şi stelele. Unii venerau animale, alţii idoli din lemn sau piatră. Ei făceau sacrificii umane şi comiteau tot felul de păcate, dintre cele mai neplăcute lui Dumnezeu. Mulţi erau în robie, stăpânii erau cruzi. Toate lucurile mergeau în fiecare zi spre mai rău, încât chiar înaintea venirii Domnului nostru în lume, omenirea se afla într-o condiţie de teribilă mizerie şi păcat. Făcătorii de legi au încercat să remedieze aceste rele prin legile lor, iar învăţătorii şi profesorii prin învăţătura lor, dar toate nu au fost de nici un ajutor. Dumnezeu Însuşi trebuia să salveze lumea.

Dumnezeu a făcut de multe ori promisiunea venirii Răscumpărătorului. Prima dată a făcut acest lucru în grădina în care trăiau primii noştri părinţi. Dumnezeu a spus şarpelui (Geneza, 3:15): "Duşmănie voi pune între tine şi femeie", adică între diavol şi Sfânta Fecioară Maria, pe care scriitorii sfinţi o numesc "a doua Evă", deoarece aşa cum prima Evă a fost cauza căderii, a doua Evă ne-a ajutat să ne ridicăm iarăşi. Următoarea promisiune a Răscumpărătorului a fost făcută lui Abraham (Geneza, cap 15) Alta a fost făcută lui Isac şi alta lui Iacob. Mai târziu, aceste promisiuni au fost frecvent reînnoite prin profeţi, astfel încât, de-a lungul acestor 4000 de ani, Dumnezeu i-a încurajat pe drepţi, din timp în timp promiţându-le venirea Răscumpărătorului. Unii dintre profeţi au prevestit din ce familie se va trage El, când se va naşte, când va suferi şi cu ce chinuri anume şi în ce fel va muri. Ei au prevestit şi lucruri care aveau să se întâmple cu puţin timp înainte de venirea lui Mesia (Geneza, 49:10), astfel încât, atunci când oamenii vor fi văzut aceste lucruri întâmplându-se, să poată cunoaşte că venirea lui Mesia este aproape. Deci, când Domnul nostru a venit, întreaga lume era în aşteptare şi cerceta care este Răscumpărătorul prevestit, fiindcă semnele anunţate apăruseră sau tocmai erau în desfăşurare. Dar, majoritatea nu L-a recunoscut pe Domnul nostru când a venit, din cauza chipului umil şi sărac în care a făcut-o. Ei se aşteptau să Îl vadă pe Răscumpărător ca un rege mare şi puternic, cu mari forţe armate cucerind lumea, iar în această privinţă au greşit. Dacă ar fi studiat Sfintele Scripturi, ar fi avut posibilitatea să afle cum va veni: umil şi sărac.

73. Î: Cum au putut fi salvaţi cei care au trăit înainte ca Fiul lui Dumnezeu să se facă om ?

R: Cei care au trăit înainte ca Fiul lui Dumnezeu să se facă om au putut fi salvaţi prin credinţa într-un Răscumpărător care avea să vină şi prin respectarea Poruncilor.


Am văzut că Dumnezeu a promis Răscumpărătorul în timpul a 4000 de ani. Deci, cei care au crezut în aceste făgăduinţe şi au păzit Poruncile lui Dumnezeu, respectând toate legile Sale aşa cum le-au cunoscut, au putut fi mântuiţi. Ei nu au putut, într-adevăr, să intre în Cer după moartea lor, ci au aşteptat în Limb fără să sufere, până ce Domnul nostru a deschis Cerul pentru ei.

Ei au fost mântuiţi numai prin meritele Domnului Nostru. Cum s-ar fi putut asta înfăptui înainte ca Domnul Nostru să se fi născut? Ştiţi ce este un bilet la ordin? Înseamnă acest lucru: când cineva nu poate plăti o sumă datorată chiar acum, dar o va putea plăti în viitor, el dă celor cărora le datorează bani un bilet la ordin, adică o făgăduinţă scrisă că va plăti suma respectivă într-o anumită zi. În acest fel, cei care au murit înainte ca Domnul nostru să se întrupeze au avut Sfânta Scriptură promiţându-l pe Cristos, care va plăti pentru ei şi pentru păcatele lor când va veni. Astfel, Dumnezeu i-a salvat pe ei în contul făgăduinţei Sale şi i-a păstrat liberi de suferinţă până când Domnul nostru a venit. Pentru cei care au murit când erau copii mici, părinţii au răspuns pentru ei, aşa cum naşii şi naşele fac azi pentru cei mici care se botează.

74. Î: În ce zi a fost Fiul lui Dumnezeu conceput şi făcut om ?

R: Fiul lui Dumnezeu a fost conceput (=zămislit) şi făcut om în ziua Buneivestiri, ziua în care Arhanghelul Gabriel a anunţat-o pe Sfânta Fecioară Maria că avea să fie Maica lui Dumnezeu.


"Bunavestire" este ziua de 25 Martie. Poate fi uşor memorată această dată. Să ne amintim că ziua Sf Patrick este pe 17 Martie, deci 8 zile mai apoi cade ziua de Bunavestire. O altă sărbătoare cade între ele, sărbătoarea Sf Iosif, pe 19 Martie. Deci, putem să ne amintim că aceste trei sărbători sunt toate în Martie şi aproape una după alta. Bunavestire este denumirea dată acelei zile în care a venit îngerul, dar nu se numea aşa înainte. Vestire înseamnă a face cunoscut, iar în această zi îngerul a făcut cunoscut Sfintei Fecioare că ea este cea aleasă pentru misiunea înaltă de a fi Maica lui Dumnezeu. Sfânta Fecioară îl aştepta pe Mesia şi, probabil, se ruga pentru grabnica Lui venire, aşa cum făcea tot poporul, când, dintr-o dată, îngerul a apărut şi i-a spus: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har! (a se vedea explicaţiile în partea de introducere, aici).

75. Î: În ce zi S-a născut Cristos?

R: Cristos S-a născut în ziua de Crăciun, într-un staul din Betleem, în urmă cu mai bine de 20 de secole.


"Crăciunul" este ziua de 25 Decembrie, o săptămână înainte de Anul Nou. "Într-un staul din Betleem": istoria naşterii Domnului nostru este, oricum am lua-o, una foarte tristă. Sfânta Fecioară şi Sf Iosif trăiau în Palestina, numită şi Ţara Sfântă de când Domnul nostru a trăit acolo. Palestina a fost ţara în care poporul lui Dumnezeu, evreii, trăiau şi, în timpul despre care vorbim, se afla sub puterea împăratului roman, care avea acolo soldaţi şi guvernatori. El a dorit să afle câţi locuitori erau acolo, de aceea a ordonat un recensământ, adică să se facă o numărătoare (Luca, cap 2). Acum, recensămintele se fac cu totul altfel decât se făceau atunci. În Statele Unite, când guvernul ordonă să se facă un recensământ, oameni sunt trimişi din casă în casă ca să scrie numele celor care se află acolo, dar, în Palestina, când doreau să ştie numărul locuitorilor, toată lumea, oriunde ar fi locuit, trebuia să meargă în oraşul sau cetatea în care trăiseră străbunii şi să îşi înscrie numele în registre, cu toţi cei care aparţineau aceluiaşi trib sau familii. Străbunii Sf Iosif şi ai Sf Fecioare ţineau de micul orăşel al Betleemului. (Luca, cap 2). Deci, ei a trebuit să plece din Nazaret, unde trăiau atunci şi să meargă în Betleem. Acest lucru se întâmpla cu puţin timp înainte de Crăciun. Când au ajuns la Betleem, au găsit locul aglomerat cu oameni care, tot aşa, veniseră să îşi înregistreze numele lor. Ei au mers la hotel să închirieze o cameră pentru o noapte. Hotelurile, atunci, nu erau ca în zilele noastre. Erau doar nişte clădiri mai mari, cu camere mici şi nemobilate, numite caravanseraiuri. Un om se ocupa de toată clădirea, şi, plătindu-l, puteai primi permisiunea de a folosi o cameră. Nu era mâncare de vânzare, aşa încât călătorii îşi pregăteau de-ale gurii de acasă şi aduceau cu ei tot ce aveau nevoie. Când Sfânta Fecioară şi Sf Iosif au ajuns la hotel, toate camerele erau ocupate. Apoi, au mers în sus şi în jos pe străzi, căutând o casă în care să stea. Nimeni nu i-a primit, fiindcă Sf Iosif era vârstnic şi sărac şi avea prea puţini bani să plătească. În mod trist, au fost refuzaţi la fiecare uşă la care au bătut. Ce puteau face? Seara se apropia, iar luminile, pe ici pe colo, începuseră să fie aprinse în case. Vechile oraşe nu erau construite aşa cum sunt azi, cu mahalale în care casele sunt tot mai rare pe măsură ce avansăm înspre ieşirea din oraş. Oraşele erau înconjurate de ziduri mari care să îi ţină de duşmanii lor la respect. Erau mai multe porţi în aceste ziduri, porţi prin care oamenii, în timpul zilei, intrau şi ieşeau din oraş. Noaptea, porţile erau închise şi păzite. Aproape toată lumea locuia în oraş, la ţară era aproape pustiu. Numai păstorii puteau fi găsiţi la ţară, ei locuiau în corturi pe care le cărau cu ei din loc în loc, aşa cum fac soldaţii în timp de război. Aşa era ţinutul din jurul Betleemului. Deoarece Sf Iosif şi Sf Fecioară nu au putut găsi nici un loc în care să stea peste noapte în oraş, au fost obligaţi să iasă din oraş şi să meargă la ţară. Probabil că le-a fost teamă, în ţară erau mulţi lupi şi câini sălbăticiţi, atât de agresivi încât uneori îndrăzneau să intre şi în oraş şi să atace oamenii. În plus, mulţi tâlhari bântuiau locurile căutând victime.

Palestina e o ţară deluroasă, iar pe unele coline erau peşteri în care aceşti tâlhari căutau deseori loc de refugiu, ca să stea peste noapte sau să îşi împartă prada. Deoarece păstorii, din când în când, mai ales în iernile mai friguroase, aduceau animalele în aceste peşteri, ele mai erau numite şi staule. După cum ni se spune, Sf Fecioară şi Sf Iosif au găsit un astfel de loc întunecos şi rece ca să stea peste noapte şi, în acel loc, s-a născut Domnul nostru.

Era luna Decembrie şi trebuie să fi fost deja foarte frig, iar micul Prunc Isus trebuie să fi suferit mult din cauza frigului. Dacă ar fi fost un staul aşa cum vedem în zilele noastre, tot ar fi fost destul de rău, dar, să ne gândim la această peşteră întunecoasă, rece, mizerabilă şi că, în asemenea condiţii, S-a născut Domnul nostru, regele Cerului şi al pământului. Sunt destul de puţini oameni chiar atât de săraci, încât să trebuiască să locuiască în peşteri. Câtă umilinţă minunată, aşadar, din partea Domnului nostru! Ar fi putut să se nască, dacă ar fi dorit, în cele mai grandioase palate pe care omul le-a putut înălţa şi să aibă acolo mii de îngeri care să-I aducă orice ar avea nevoie, deoarece aceia sunt servitorii Săi în Cer. Dar, Domnul nostru s-a făcut atât de umil pentru a ne învăţa pe noi. Câtă impresie ar trebui să facă acest lucru celor care iubesc prea mult hainele sau casele scump împodobite!

Profeţii au prevestit că Domnul nostru se va naşte în Betleem, iar când vremea a fost foarte aproape, părinţii Săi locuiau în Nazaret; atunci împăratul roman a decretat să se facă un recensământ, ceea ce i-a obligat pe păriţii Dumnului nostru să meargă la Betleem, astfel Domnul S-a născut acolo şi profeţiile au fost împlinite. Iată cum Dumnezeu poate pune în mişcare o lume întreagă, dacă e nevoie, ca să se împlinească ceea ce El doreşte. Şi cât de natural lucrează! Nimeni nu a ştiut, nici chiar Împăratul însuşi, că acel edict este menit să împlinească profeţiile şi promisiunea Domnului. În acelaşi fel, de multe ori se întâmplă ca oamenii să facă multe lucruri pentru a înfăptui planurile lui Dumnezeu, chiar dacă ei nu ştiu aceasta. Deci, nu trebuie să ne plângem şi să facem fără tragere de inimă munca noastră, pentru că poate fi ceva ce Dumnezeu vrea ca să facem cu un scop foarte special. Dacă veţi privi înapoi în vieţile voastre, veţi putea vedea cum Dumnezeu v-a ghidat şi guvernat în multe ocazii.

76. Î: Cât timp a trăit Cristos pe pământ?

R: Cristos a trăit pe pământ 33 de ani şi a dus o viaţă preasfântă în sărăcie şi suferinţă.


Viaţa Domnului nostru a fost consumată astfel: În vreme ce Domnul nostru se năştea în Betleem, oameni înţelepţi sau regi, numiţi Magi, au venit de la răsărit, poate din Persia sau din Arabia, ca să Îl adore. Ei au văzut o stea neobişnuită şi, părăsind ţara lor, au ajuns în Palestina. Când au ajuns tocmai la Ierusalim, ei au mers la regele Irod şi l-au întrebat care este locul în care tânărul Rege S-a născut. Irod s-a tulburat, căci se temea că noul Rege îl va deposeda de tronul său. El i-a chemat la el pe toţi preoţii şi i-a întrebat despre acest copil regesc. Aceştia i-au spus lui şi magilor că, protivit profeţiilor, Mântuitorul ar trebui să se nască în Betleem. Magii au văzut steaua din nou şi au urmat-o până la Betleem, unde a luat punct fix deasupra unui staul în care era Domnul nostru. Au intrat, L-au adorat pe Pruncul Isus şi I-au oferit daruri. Irod le poruncise să să întoarcă la el când Îl vor fi găsit pe Regele nou-născut şi să-i spună unde se află, ca să meargă şi el acolo să Îl adore. Dar, nu aceasta era intenţia reală a lui Irod. El nu dorea să Îl adore, ci să Îl omoare. Observăm de aici, cum, uneori, cei răi pretind că vor să facă binele, spre a ne induce în eroare. Trebuie să fiţi mereu în alertă privind persoanele a căror bună intenţie o suspectaţi! Dar Irod nu îl putea păcăli şi pe Dumnezeu, care, cunoscând inima sa, i-a anunţat pe magi să nu se întoarcă la Irod, ci să meargă în ţările lor pe o altă cale, ceea ce ei au făcut. Celebrăm ziua în care magii L-au adorat pe Pruncul Isus de sărbătoarea Epifaniei (la şase zile după Anul Nou). Când magii nu s-au întors, Irod a ştiut că ei l-au ocolit. A fost foarte furios şi, ca să fie sigur că L-a omorât pe micuţul Isus, a poruncit ca toţi pruncii sau copiii mai mici de doi ani din sau din preajma Betleemului să fie omorâţi. Îi onorăm pe aceşti primi mici martiri care au suferit pentru Cristos de sărbătoarea Sfinţilor Inocenţi, la trei zile după Crăciun. După plecarea celor trei magi, Dumnezeu i-a trimis un înger sfântului Iosif, care l-a anunţat despre planurile diabolice ale lui Irod şi care i-a spus să fugă împreună cu Isus şi Maria în Egipt. Atunci, Sf Iosif, Sf Fecioară şi Pruncul au părăsit locul ca să meargă în Egipt. Sf. Iosif nu l-a întrebat pe înger cât timp vor trebui să stea acolo, nici nu i-a cerut să poată rămânea pe loc până dimineaţa. El a ascultat cu promptitudine: s-a sculat în puterea nopţii şi au plecat deîndată. Ce exemplu de ascultare pentru noi! Ei trebuie să fi avut multe greutăţi pe drum. Trebuie să fi suferit de foame, de frig şi teamă. Nu au îndrăznit să folosească cele mai bune drumuri, fiind de presupus că Irod îşi avea spioni acolo, care se vegheze pentru ca să nu le scape nimeni. Deci, au mers pe căi dificile şi rute ocolitoare. În Egipt, erau străini: cum putea un tâmplar vârstnic să găsească destul de lucru! Sfânta Familie trebuie să fi suferit de destule lipsuri. Ei au rămas în Egipt un timp. Apoi, când Irod a murit, s-au întors la Nazaret (Matei, cap 2).

La vârsta de 12 ani, Domnul nostu a mers la templul din Ierusalim ca să ofere sacrificii, împreună cu părinţii Săi (Luca 2:42). Pe urmă, s-au întors la Nazaret şi au urmat 18 ani din viaţa Mântuitorului despre care nu s-a auzit nimic. Cel mai probabil, El a lucrat în atelierul de tâmplărie cu tatăl Său adoptiv, Sf Iosif.

La vârsta de 30 de ani (Luca, 3:23), Domnul nostru şi-a început viaţa publică, adică predicile, miracolele etc. Viaţa Sa publică a durat puţin mai mult de trei ani, apoi a fost dat morţii pe Cruce.

77. Î: De ce Cristos a petrecut un timp atât de lung pe pământ?

R: Cristos a trăit atât de mult pe pământ ca să ne arate calea spre Cer, prin învăţătura şi exemplul Său.


Cristos a parcurs toate stadiile vieţii pentru ca fiecare să fie un exemplu. A fost un prunc, apoi un copil, apoi un om tânăr şi, în final, un adult. El nu a devenit bătrân ca să dea un exemplu celor bătrâni, fiindcă, dacă oamenii urmează exemplul Lui în vremea tinereţii şi vieţii adulte, ei vor fi buni la vârsta bătrâneţii. Tinereţea este un timp esenţial pentru învăţare. Dacă vreţi ca un copac să crească drept, trebuie să îl menţineţi drept în timp ce e un copăcel. Nu puteţi face drept un stejar bătrân care a crescut strâmb. Deci, trebuie să fiţi învăţaţi să faceţi ce e drept la vremea tinereţii voastre, pentru ca la fel să faceţi când veţi înainta în vârstă. Din viaţa necunoscută sau privată a lui Cristos, noi, aşa cum am spus, nu ştim nimic altceva decât că a fost ascultător faţă de părinţii Săi. El a dorit să dea un exemplu şi pentru acele persoane sfinte care duc o viaţă ascunsă de lume. Unele cărţi istorisesc ce ar fi făcut Isus în anii de şcoală şi mai apoi, dar aceste cărţi nu sunt certe. Singurele lucruri certe pe care le ştim despre Domnul nostru sunt cele spuse în Sfânta Scriptură şi cele transmise până la noi de Biserică în învăţăturile ei, sau cele în mod cert revelate de Dumnezeu sfinţilor. Să vă amintiţi, deci, că ceilalţi sunt cel mai bine învăţaţi prin exemplu, deci aveţi grijă ce exemple oferă viaţa voastră.

Concordat cum originale

« Lecţia precedenta | Lecţia urmatoare »
Cuprins

© Asociatia Pentru Merit. Reproducerea permisa. | Site-uri partenere | Design 1Webdesign.net